Home Economie Euro s-a instalat la un nou etaj: 4,55

Euro s-a instalat la un nou etaj: 4,55

Presiunea asupra leului, care a adus, acum doua zile, euro la maximul ultimilor aproape patru ani, s-a temperat usor, in conditiile in care investitorii si-au marcat profiturile.

Cursul euro a scazut de la 4,5512 la 4,5456 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,536 si 4,551 lei. Cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,546 – 4,549 lei.

Pentru perioada urmatoare este de asteptat ca euro sa se instaleze confortabil la pragul de 4,55 lei, in conditiile in care piata nu este multumita atat de majorarea cheltuielile salariale, care nu sunt in concordanta cu productivitatea muncii, cat si cresterea deficitului bugetului de stat.

In acest sens, Ágnes Nagy, membru in consiliul de administratie al BNR, a atras ieri atentia ca Romania se confrunta, la nivel microeconomic, cu tensiuni generate de indisciplina fiscala si de lipsa unor masuri fiscale echilibrate, in ciuda unei stabilitati la nivel macroeconomic, iar Guvernul nu a luat suficiente masuri anti-ciclice pentru a intari economia in eventualitatea unei noi crize economice

Cursul dolarului american a scazut, la randul sau, de la 4,3105 la 4,3037 lei, cotatiile din piata fluctuand intre 4,297 si 4,317 lei.
Moneda elvetiana s-a depreciat pe pietele internationale la 1,069 – 1,073 franci/euro iar media ei a coborat pe cea locala de la 4,2541 la 4,2433 lei.

Monedele din regiune se depreciau usor fata de euro, cea poloneza la 4,308 – 4,323 zloti iar cea maghiara la 310,5 – 311,5 forinti.

Ieri dupa amiaza s-a desfasurat sedinta de politica monetara a conducerii BCE, motiv pentru investitori de a fi prudenti.

Fluctuatiile perechii euro/dolar s-au rezumat la 1,0525 – 1,0570 dolari, chiar daca sectorul privat al economiei americane a cunoscut o crestere puternica a locurilor de munca noi create, evolutie ce permite Rezervei Federale americane sa majoreze dobanda sa de politica monetara.

Atrage, de asemenea, atentia anul facut de oficialitatile chineze referitoare la cresterea, in februarie, a deficitului sau comercial lunar, prima in ultimii trei ani.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Exit mobile version