EURO, scadere cu … 1,8%

Afirmatiile recente ale guvernatorului BNR referitoare la faptul ca institutia pe care o conduce nu va experimenta introducerea dobanzilor negative, masura tot mai uzitata de bancile centrale din intreaga lume, continua sa asigure suport monedei nationale.

Aşa cum observam inca de ieri, moneda unica coboara spre pragul de 4,45 lei, iar cursul a scazut de la 4,4637 la 4,4585 lei, minim al ultimelor doua luni si jumatate.
 
Piata valutara s-a deschis la un maxim al sedintei de 4,46 lei, nivel apropiat de cel de la inchiderea de marti, minimul fiind de 4,4540 lei. Tranzactiile de la ora 14:00 se realizau intre 4,4530 si 4,4560 lei.
 
Comparativ cu data de 28 ianuarie, cand a fost atins maximul ultimilor doi ani, euro a scazut cu aproape 1,8%, semn, in opinia celor de la ING Bank, ca „moneda pare in continuare subevaluata”, in conditiile in care fundamentele macroeconomice ale leului sunt solide.
 
Ramane de vazut daca BNR accepta aceasta apreciere a leului si mai asteapta momentul in care va incepe sa cumpere valuta pentru a acoperi sumele cheltuite in decembrie si ianuarie pentru a stopa deprecierea monedei nationale, care s-ar fi ridicat conform datelor din piata, la circa jumatate de miliard de euro.
 
In schimb, cursul dolarului american a crescut de la 3,9940 la 4,0064 lei, cotatiile din piata fluctuand intre 3,987 si 4,02 lei.
 
Media monedei elvetiene, care se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,101 si 1,104 franci/euro, a scazut, in a cincea sedinta consecutiva, de la 4,0460 la 4,0412 lei.
 
In regiune, moneda poloneza se aprecia fata de euro la 4,388 – 4,417 zloti iar cea maghiara se deprecia usor, la 309,8 – 311,9 forinti.
 
Perechea euro/dolar, care se mentine intr-un status quo, se tranzactiona pe pietele finaciare intre 1,1124 si 1,1178 dolari, dupa ce saptamana trecuta s-a apropiat de 1,14 dolari.
 
Investitorii asteapta noile decizii de politica monetara ale bancilor centrale de pe cele maluri ale Atlanticului, dupa ce Mario Draghi, presedintele BCE, a declarat ca este posibila o noua relaxare in zona euro, iar oficiali ai Fed au afirmat ca ar trebui ca o noua majorare a dobanzii din SUA sa mai astepte.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.