Home Economie EURO a scăzut la minimul ultimelor cinci luni

EURO a scăzut la minimul ultimelor cinci luni

Chiar dacă monedele din regiune au continuat să se deprecieze față de euro, în condițiile în care dolarul american a atins un maxim al ultimelor cinci luni față de un coș al principalelor valute, leul s-a apreciat comparativ cu euro.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,6303 la 4,6228 lei, cel mai mic nivel începând cu 19 decembrie 2017, într-o ședință în care cotațiile au scăzut de la 4,631-4,623 lei, la deschidere, până la 4,617 lei. Tranzacțiile de la ora 14.00 se realizau în jurul valorii de 4,62 lei.

Menținerea pe apreciere a leului are în spate decizia BNR de a majora dobânda sa de politică monetară la 2,50%, în condițiile în care inflația a sărit la 5%. Măsura a avut darul, așa cum anticipa guvernatorul Mugur Isărescu, fondurile speculative care sunt interesate să obțină randamente cât mai mari. La aceasta s-au adăugat vânzările de valută la care recurg companiile exportatoare cu intenția de a achita taxele și impozitele la bugetul de stat.

Intrările speculative de valută s-ar putea micșora, în cazul în care BNR va încetini întărirea politicii sale monetare, dacă datele referitoare la evoluția PIB-ului din al doilea trimestru vor fi unele nemulțumitoare.

Pe de altă parte, BNR a operat din nou în piața monetară, de unde a atras depozite de la băncile comerciale în valoare de aproape de 6,2 miliarde lei, la o dobândă de 2,50%. Aceasta a făcut ca indicii ROBOR să nu mai cunoască schimbări spectaculoase, cel la trei luni fiind calculat la 2,72% iar cel la șase luni la 2,89%.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9308 la 3,8370 lei, valoare care se mai înregistra la jumătatea lui decembrie trecut.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,171 și 1,176 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 3,9298 la 3,9375 lei.

Moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,292-4,313 zloți iar cea maghiară la 318,2-319,5 forinți.

Perechea euro/dolar a scăzut la 1,1717-1,1776 dolari, după ce Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, a afirmat că „războiul comercial” dintre SUA și China se află într-o perioadă de așteptare.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a crescut de la 8.229,58 dolari, vineri seară, la 8.509, 71 dolari, ieri la prânz.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version