EURO se vinde la casele schimb bancare chiar și cu 4,83 lei

Aprecierea rapidă a euro, care a urcat cu 9,3 bani față de sfârșitul anului trecut, sub efectul schimbării neprevăzute a Codului fiscal și a condițiilor negative la nivelul economiei europene, îndreaptă cursul monedei unice spre nivelul de 4,8 lei.

În acest timp BNR nu poate utiliza principala sa armă antidepreciere, cea monetară. O creștere a dobânzilor ar crea haos în rândul băncilor, după introducerea „taxei pe lăcomie” de la sfârșitul anului trecut.

La nivelul caselor de schimb bancare euro se vinde cu 4,83 lei la Unicredit, 4,8290 lei la BED, respectiv cu 4,8240 lei la OTP Bank. Cel mai redus curs de vânzare era practicat ieri de Alpha Bank – 4,7760 lei.

Într-o intervenție pe Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu considera că actuala criză valutară „este premeditată! Ţinta: REZERVĂ VALUTARĂ a României. (…) Cei care au premeditat această criză, PSD+ALDE, ştiu clar unde vor să ducă România. Vor să forţeze România să vândă aurul ieftin. Iar cumpărătorii aurului… aceştia deja sunt pregătiţi şi aşteaptă. Cumpărătorii rezervei valutare sunt cei care forţează deprecierea în acest moment. Este clar o problemă de securitate naţională”.

Cursul euro a crescut ieri de la 4,7142 la 4,7569 lei, una din cele mai mari deprecieri zilnice ale ultimilor ani. Cotațiile au crescut miercuri noapte pe piețele internaționale până la 4,779 lei, însă tranzacțiile din cea locală s-au realizat în culoarul 4,743-4,76 lei. Cele de la ora 14.00 se realizau în jurul valorii de 4,751 lei.

Media dolarului american a urcat de la 4,1491 la 4,1883 lei. Cotațiile creșteau la 4,164-4,204 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale, la 1,132-1,136 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4,1621 la 4,1946 lei.

După o zi de stagnare, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 2,97 la 3,03%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,28 la 3,31%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut de la 3,39 la 3,42%, iar cel la 12 luni de la 3,49 la 3,50%.

Volatilitatea perechii euro/dolar se limita la 1,1351-1,1378 dolari.

Indicele Bitcoin calculat de Bloomberg stagna ieri la prânz în apropierea valorii de 3.565 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.