Evoluția pozitivă a leului față de principalele valute, care a fost în 2022 cea mai stabilă monedă din regiune, a continuat și joia aceasta.
Cursul euro a scăzut de la 4,9264 la 4,9243 lei. Piața valutară s-a deschis la 4,93 lei, cotațiile coborând apoi până la 4,923 lei.
Analiștii BCR anticipează pentru finalul lui 2023 un curs de schimb al euro de 5,05 lei. „Principalele presiuni de depreciere a leului provin dinspre deficitul de cont curent mare care s-ar putea ajusta marginal dacă preţurile de import pentru energie vor fi mai scăzute în medie faţă de 2022”, observă cei de la BCR.
Primele ședințe ale pieței monetare din 2023 au evidențiat o accentuare a scăderii indicilor ROBOR, cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, care se va desfășura în 10 ianuarie.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 7,53 la 7,50%, cea mai mică valoare începând cu 22 iulie. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,77 la 7,73%. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 8,07 la 8,05%.
Euro fluctua în culoarul 1,0579-1,0631 dolari, semn că investitorii nu cred că Fed va menține o rată ridicată a dobânzii de referință, iar media monedei americane a stagnat la 4,6388 lei.
Publicarea minutei ultimei întâlniri de politică monetară („Beige Book”) că oficialii Fed nu anticipează o reducere a dobânzii în 2023, însă piețele consideră că încetinirea economiei și inflația din Statele Unite vor necesita o modificare a politicii monetare.
Media francului elvețian a scăzut la 5,0041 lei iar cea a lirei sterline la 5,5809 lei.
După creșterea de miercuri la circa 1.865 dolari, vârf al ultimei jumătăți de an, uncia a scăzut la 1.845-1.855 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 275,7687 lei.
Anul acesta plasamentele în metal galben se vor înmulți și vor ridica prețul acestuia, investitorii fiind interesați de active considerate drept „refugii”. Principala cauză este reprezentată de menținerea aversiunii față de risc și scăderea valorii acțiunilor, la care se adaugă încetinirea principalelor economii ale lumii și al majorării dobânzilor de către marile bănci centrale, ceea ce va afecta și valoarea dolarului.
Bitcoin a testat miercuri atingerea pragului de 17.000 dolari și fluctua în culoarul 16.762-16.872 dolari. Ether se tranzacționa între 1.246 și 1.259 dolari.
Radu GEORGESCU