Home Economie EURO a stagnat aproape de 4,6 lei

EURO a stagnat aproape de 4,6 lei

În perioada analizată perechea euro/leu a fost stabilă, cursul oprindu-se aproape de 4,6 lei. Mult mai agitată a fost evoluția celorlalte valute majore, a căror medie se calculează funcție de parcursul lor față de euro.

Volatilitatea cursului monedei unice s-a rezumat la 4,5975-4,5988 lei. La finalul intervalului media a fost stabilită la 4,5980 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,597-4,603 lei, cu închiderea la 4,599-4,602 lei.

Cursul dolarului american s-a mișcat în culoarul 3,8935-3,9531 lei, maximul fiind atins la finalul perioadei, când cotațiile din piață au fluctuat între 3,943 și 3,975 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale până la 1,171 franci/euro, cel mai mic nivel din 15 ianuarie 2015, atunci când Banca Națională a Elveției a decis să renunțe la pragul minim de 1,20 franci/euro. La sfârșitul intervalului tranzacțiile se realizau la 1,159-1,165 franci/euro, astfel că media a crescut de la un minim 3,9303 la 3,9534 lei.

Pentru perioada următoare se anticipează o creștere a deficitului (4,1% din PIB, în al doilea trimestru, cel mai mare din Uniunea Europeană, conform ultimelor date publicate de Eurostat), în condițiile în care s-au înmulțit proiecțiile negative asupra modului în care PSD gestionează bugetul, ceea ce a determinat o creștere a prețului la care România are acces la banii investitorilor. Astfel, conform Finanțelor, luna aceasta au fost respinse ofertele de cumpărare a șase emisiuni de titluri de stat, iar numărul lor va crește în lunile următoare.

Perspectivele leului rămân sumbre așa cum o arată și ultimul raportul pe luna septembrie al analiștilor grupați în CFA România. Ei anticipează un curs euro/leu pentru orizontul de șase luni de 4,63 lei, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului previzionat este de 4,6696 lei.

Același pesimism este reflectat și de indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România care a scăzut comparativ cu august cu 5,3 puncte la 45,4 puncte, cea mai scăzută valoare din iunie 2013.

În piața monetară, indicii ROBOR au avut o evoluție ascendentă, cei pe termen mediu instalându-se confortabil peste 2%. Indicele la trei luni a încheiat perioada la 1,83%, cel la șase luni la 2,03%, cel la nouă luni la 2,08% iar cel la 12 luni la 2,13%.

Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1837 până la 1,1575 dolari, cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lunii iulie. La finalul perioadei, piețele americane s-au închis la 1,1608 dolari.

Deprecierea euro a fost provocată de decizia BCE de a reduce din ianuarie programul său de achiziții de active de la 60 de miliarde la 30 de miliarde de euro pe lună până în septembrie 2018, dar și de faptul că în ciuda uraganelor, creșterea economică a SUA în al treilea trimestru a fost de 3%, potrivit unei prime estimări.

Evoluția pozitivă a economiei americane va permite Rezervei Federale să opereze a treia majorare din acest an a dobânzii-cheie, la 1,25-1,5%, și, eventual, trei noi creșteri în 2018. Aceste măsuri au darul de a face dolarul mai atractiv pentru plasamente.

Analiza cuprinde perioada 23-27 octombrie​.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version