EURO s-a stabilizat sub pragul de 4,87 lei

Cererea de monedă americană a crescut odată cu cotațiile de la marile burse, după victoria lui Joe Biden dar și anunțul făcut de Pfizer şi BioNTech că vaccinul creat împreună are o eficienţă de peste 90% împotriva COVID-19.

Dacă la începutul săptămânii euro a scăzut în piața locală până la 4,859 lei, marți transferurile se realizau în culoarul 4,863-4,869 lei, astfel că media a coborât de la 4,8674 la 4,8667 lei.

Luni euro a crescut până la 1,1921 dolari dar cererea de „bancnotă verde” s-a majorat în cursul serii, impulsul fiind dat de bursele de peste Ocean, trend care a continuat și marți. Moneda unică a coborât la 1,1780-1,1844 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,0987 la 4,1306 lei.

Dorința expresă a fostului președinte american, Donald Trump, de depreciere a dolarului, pentru a impulsiona exporturile SUA, se va împlini în mandatul lui Joe Biden.

Pe termen lung, declarațiile oficialilor Rezervei Federale americane că vor menține politica monetară acomodativă, care permite tipărirea de monedă suplimentară, pentru o perioadă îndelungată, va avea ca efect slăbirea dolarului, conform analizelor mai multor bănci americane sau europene.

Moneda elvețiană s-a depreciat puternic, la 1,078-1,082 franci/euro, iar cursul ei a coborât de la 4,5543 la 4,5022 franci/euro.

Lira sterlină a beneficiat, la rândul ei, de speranțele puse în noul vaccin și s-a apreciat la 1,1132-1,1257 euro/liră iar cursul a sărit de la 5,3867 la 5,4682 lei.

Aprecierea monedei americane a fost însoțită de o scădere a altor active considerate drept „refugii”, precum aurul sau francul elvețian. Uncia de aur cobora marți pe piețele specializate la 1.869-1.889 dolari, după creșterea de luni la 1.954-1.965 dolari. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur să scadă de la 258,0763 la 248,4532 lei.

Scăderea dobânzilor interbancare s-a amplificat marți, odată cu stabilizarea cursului euro dar și a menținerii ratingului României la valori care îl fac atrăgător pentru investiții.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 2,10 la 2,07%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,15 la 2,12% iar cel la 12 luni de la 2,16 la 2,14%.

Monedele din regiune se depreciau ușor față de cea unică. Media monedei poloneze a urcat de la 4,4870 la 4,5063 zloți/euro iar a celei maghiare de la 358,02 la 359,03 forinți/euro.

Fluctuațiile bitcoin pe platformele specializate se limitau la 15.100-15.500 dolari, cotații apropiate de maximul de 15.947 dolari, atins vinerea trecută.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.