Evoluție stabilă a cursului euro

Raportul euro/leu se tranzacționa în culoarul 4,913-4,916 lei, valori identice cu cele de miercuri, ceea ce a făcut ca BNR să stabilească o medie de 4,9148 lei, față de 4.9158 lei, în ședința precedentă.

La aprecierea monedei naționale contribuie revenirea în țară pentru perioada concediilor a românilor care muncesc în țară, care alimentează oferta de valută la nivelul caselor de schimb.

Încetinirea creșterii prețurilor din Statele Unite în iulie cu 0,5%, față de avansul de 0,9% din iunie, ceea ce a făcut ca inflația iulie 2020/iulie 2021 să urce la 5,4% a avut ca efect aprecierea euro la 1,1732-1,1749 dolari și o scădere a cursului monedei americane de la 4,1972 la 4,1849 lei.

Investitorii așteaptă întâlnirea marilor bănci centrale care se va desfășura la sfârșitul lunii la Jackson Hole, Wyoming, unde președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, ar putea anunța momentul în care vor fi reduse măsurile de stimulare a economiei SUA.

Moneda elvețiană se menținea peste 1,08 franci/euro ceea ce a făcut ca media ei să scadă de la 4,5437 la 4,5404 lei.

Chiar dacă PIB-ul Regatului Unit a avansat în al doilea trimestru cu 4,8%, creșterea lirei sterline față de euro a fost minimă iar cursul ei a urcat de la 5,7973 la 5,8012 lei.

Deprecierea monedei americane a provocat o creștere a unciei la 1.751-1.758 dolari, astfel că prețul gramului de aur a urcat de la 233,9343 la 236,0870 lei.

Dobânzile interbancare nu cunoșteau modificări semnificative însă se observă o tendință de creșteră lentă a acestora. Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,53%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni a crescut de la 1,76 la 1,77%.

În regiune, media monedei poloneze se deprecia de la 4,5854 la 4,59 zloți/euro. În schimb, a celei maghiare se aprecia de la 354,73 la 353,21 forinți/euro.

Bitcoin fluctua în culoarul 44.700-46.200 dolari, în scădere față de miercuri. Ether se mișca între 3.090 și 3.240 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.