EXPORTUL DE MIEI, diminuat de lipsa infrastructurii

Presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine Moldoovis, Ionica Nechifor, a aratat reprezentantilor institutiilor centrale din domeniul agricol, reprezentantului Ministerului Agriculturii piedicile care stau in calea exportului de ovine, dar si de starea statiunilor de cercetare, lipsite de finantare.

Presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine Moldoovis a spus ca de trei ani primeste promisiuni in privinta alocarii de fonduri pentru cercetare, promisiuni care raman la stadiu de vorbe.

„O sa ajung din nou la Ministerul Agriculturii sa vad cine ma minte de trei ani de zile. Sper sa se concretizeze promisiunile cu finantarea”, a declarat Ionica Nechifor.

Legat de exportul de ovine si caprine, Ionica Nechifor a aratat ca Romania, la ora actuala, la efectiv de ovine si caprine este pe locul 4 in UE, avand pe acest sector un potentialul extraordinar de mare.

„Nu inteleg de ce nu este o prioritate pentru noi ca si stat desi am semnalat lucrul acesta de foarte multe ori. Sunt probleme in ceea ce inseamna piata de desfacere, noi exportam in jur de 30% pe piata UE”, a spus Ionica Nechifor, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine Moldoovis. Acesta a facut referire la potentialul judetului de a exporta miei din rasa karakul, foarte cautata in tarile arabe, dar si la piedicile care tin de infrastructura.

„Avem cerinte foarte mari catre d-nii parlamentari care stiu ca au in responsabilitate sau au o relatie cu statele arabe pentru ca in zona Botosani este specifica rasa karakul,  cu mare cautare in tarile arabe. Dar ne este foarte greu sa exportam in acea zona din mai multe motive. De unul m-am lovit anul acesta – infrastructura – care nu a permis sa poata ateriza un avion de capacitate mare pe unul din aeroporturile cele mai apropiate de Botosani, ca sa preia mieii. Era vorba de o cantitate de 50.000 de capete”, a mai spus Ionica Nechifor, care a subliniat ca in zona Moldovei nu exista nici puncte sanitar veterinare in aeroporturi, in situatia in care s-ar gasi totusi posibilitatea sa se preia pentru export miei.

PROFITSHARE

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.