Facturi mai mari la ENERGIA ELECTRICĂ!

A intrat in vigoare Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de creștere a taxei de cogenerare, taxă plătită de toți consumatorii casnici sau industriali.

Taxa de cogenerare creste de la aproximativ 3,5 euro/MWh la circa 5 euro/MWh, o crestere de peste 40%.

La nivelul întregii țări, taxa pe cogenerare va fi în valoare de peste 350 milioane de euro pe an, față de aproximativ 245 milioane de euro, când taxa de cogenerare era de 3,5 euro/MWh. Calculul este realizat la un consum mediu național de aproximativ 8.000 de MWh, care include atât consumul casnic, cât și cel industrial, potrivit publicației Ziarul Financiar.

Taxa de cogenerare este plătită de toți consumatorii, casnici sau industriali. Ea este destinată ajutorului de stat acordat producătorilor de energie în cogenerare, cei mai mari beneficiari fiind CET-urile (centralele electrice de termoficare) care produc și agent termic pentru populație.

Această taxă a fost, începând cu iulie 2020, circa 3,5 euro/MWh. Începând cu 1 noiembrie 2020, taxa de cogenerare este de aproximativ 5 euro/MWh.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.