Finanțele plătesc mai mult pentru împrumuturi

Cei care împrumută statul român au început să profite de lipsa de fonduri cu care se confruntă guvernul PSDNL și au început să majoreze costurile solicitate pentru banii lor. Tendința se datorează și creșterii aversiunii față de risc, după începerea conflictului armat din Orientul Mijlociu, care poate schimba raportul de forțe în războiul dintre Ucraina și Rusia.

Trezoreria a atras luni 600 milioane lei, printr-o emisiune de obligaţiuni scadente în aprilie 2031, la un randament mediu de 7,18%/an, în creștere față de licitația cu aceeași scadență desfășurată în septembrie.

În schimb, piața monetară a rămas stabilă, la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iulie. Evoluția este determinată de menținerea ratei de referință a BNR la 7%/an, nivel stabilit în ianuarie, cât și de incertitudinea legată de inflație, care ar putea suferi șocuri provocate de deciziile guvernamentale dar și de creșterea prețurilor la țiței.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,49 la 6,50% iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,63%.

Piața valutară s-a deschis marți la 4,964 lei iar în jurul prânzului, înainte de stabilirea cursului, a fost atins un minim de 4,962 lei iar apoi euro a atins un vârf de 4,966 lei. Media a scăzut de la 4,9682 la 4,9656 lei, la această evoluție contribuind și reducerea aversiunii față de risc.

Evoluția leului rămâne incertă, în condițiile unui uriaș deficit bugetar și de cont curent, care va reduce și mai mult consumul privat, principalul motor al creșterii economice.

Astfel, raportul de toamnă al FMI, „World Economic Outlook”, estimează o înrăutățire a creșterii economice a României, de la 2,4%, la precedentul raport din aprilie, la 2,2%. Și în cazul inflației din acest an, instituția financiară anticipează un nivel de 10,7%, față de 10,5%, la precedentul raport, respectiv 5,8% în 2024.

Scăderea randamentelor bonurilor de Tezaur americane, la redeschiderea pieței care a urmat minivacanței din Statele Unite prilejuită de „Columbus Day” (Ziua lui Columb), a stimulat vânzarea de monedă americană iar euro s-a apreciat la 1,0554-1,0612 dolari. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,7168 la 4,6810 lei.

Media francului elvețian a scăzut marginal la 5,1782 lei iar cea a lirei sterline la 5,7459 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 279,7834 lei, efect al deprecierii monedei americane, ceea ce a anulat creșterea metalului galben la 1.854-1.863 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 387,76 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,5581 zloți/euro.

Criptomonedele nu au profitat de scăderea monedei americane, în contrast cu piața acțiunilor care se afla pe verde. Bitcoin a coborât la 27.495-27.735 dolari iar ethereum la 1.577-1.595 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.