O lege promulgata, joi, de catre Presedintele Romaniei, prevede ca atat persoanele juridice, cat si cele fizice, vor fi identificate in Registrul Comertului prin inca un cod unic de inregistrare, pe langa numarul de ordine actual din Registrul Comertului si codul unic de inregistrare fiscala. Noul cod este un identificator unic la nivel european.
Prin noul cod unic de identificare (EUID) va fi posibila identificarea contribuabililor in sistemul de interconectare a registrelor comertului din statele membre ale Uniunii Europene, din care urmeaza sa faca parte si Registrul Comertului din Romania.
Legea va intra insa in vigoare mai tarziu, peste aproximativ doi ani, in 17 iulie 2017.
Noul cod unic de identificare va individualiza operatorul economic in tot spatiul comunitar
Potrivit Legii promulgate joi, registrul central al comertului (tinut de Oficiul National al Registrului Comertului – ONRC) si registrele comertului tinute de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale urmeaza sa fie incluse intr-un sistem european in care vor fi cuprinse toate registrele comertului din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv sistemul de interconectare a registrelor comertului. Pentru ca persoanele fizice si juridice inregistrate in registrele comertului din Romania sa poate fi identificate in sistemul european, ele vor primi un nou cod de identificare, mai exact – identificatorul unic la nivel european (EUID).
Acest nou cod de identificare va fi atribuit contribuabililor inregistrati la Registrul Comertului, pe langa identificatoarele deja existente, pe care ei le au in momentul de fata, respectiv numarul de ordine din Registrul Comertului si codul unic de inregistrare fiscala. Noul cod va fi primit atat de persoanele juridice, cat si de persoanele fizice care se inregistreaza la ONRC pentru a desfasura activitati economice sub forma de persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale.
Codul EUID, care se va implementa din 2017, va include:
– elementul de identificare al Romaniei,
– elementul de identificare al registrului national in Uniunea Europeana
– numarul persoanei din Registrul Comertului
Totodata, conform prevederilor din noua lege, daca va fi necesar, pentru a evita erorile de identificare, codul unic de inregistrare la nivel European va contine si alte elemente, care nu sunt insa specificate in reglementarile promulgate de Presedintele Romaniei.
Actul normativ mai stabileste ca identificatorul unic la nivel European EUID va fi trecut pe certificatul de inregistrare la Registrul Comertului, documentul pe care orice firma sau persoana fizica il primeste la inmatricularea ca operator economic in Registrul Comertului. Documentul contine, in prezent, numai numarul de ordine din registrul comertului si codul unic de inregistrare fiscala atribuit de Ministerul Finantelor.
Oricine va putea obtine online si gratuit date despre orice firma din UE
Noua lege prevede ca, prin sistemul de interconectare a registrelor comertului, ONRC urmeaza sa puna la dispozitia publicului documentele si informatiile referitoare la profesionistii din toate tarile membre ale Uniunii Europene, inregistrati in registrul comertului, scrie avocatnet.ro
Astfel, pe pagina de internet a ONRC si pe portalul de servicii online al acestuia, urmeaza sa fie disponibile gratuit prin sistemul de interconectare a registrelor comertului urmatoarele informatii:
– denumirea si forma juridica a persoanei inregistrate in registrul comertului;
– sediul social/profesional al persoanei inregistrate in registrul comertului si statul membru in care este inmatriculata;
– numarul de ordine din registrul comertului al persoanei inmatriculate/inregistrate, identificatorul unic la nivel european -EUID si codul unic de inregistrare fiscala;
– starea firmei.
De asemenea, contra-cost, pe cheltuiala solicitantului, vor putea fi eliberate copii in format electronic ale:
– certificatelor de pe inregistrarile efectuate in registru
– actelor prezentate in acest scop,
– certificatelor constatatoare ca un anumit act sau fapt este ori nu este inregistrat.
Actul normativ precizeaza ca nivelul de tarifare perceput pentru furnizarea de copii si/sau informatii prin sistemul de interconectare a registrelor comertului nu va depasi costurile administrative asociate.
Structura registrului comertului va fi modificata
Noua lege actualizeaza si structura actuala a registrului comertului, acesta urmand sa fie organizat diferit fata de acum. Astfel, in noua sa forma, registrul va fi impartit in trei categorii:
– un registru pentru inregistrarea persoanelor juridice societati, companii nationale si societati nationale, regii autonome, grupuri de interes economic, organizatii cooperatiste, societati europene, grupuri europene de interes economic, alte persoane juridice expres prevazute de lege, cu sediul principal sau sedii secundare in Romania;
– un registru pentru inregistrarea persoanelor juridice societati cooperative si societati cooperative europene, cu sediul principal sau sedii secundare in Romania;
– un registru pentru inregistrarea persoanelor fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, cu sediul profesional sau sedii secundare in Romania.