Home Economie Forumul National al IMM-urilor si Ziua Intreprinzatorilor

Forumul National al IMM-urilor si Ziua Intreprinzatorilor

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania in parteneriat cu Ministerul Energiei, IMM-urilor si Mediului de Afaceri si cu Patronatul Intreprinderilor Mici si Mijlocii Brasov organizeaza in data de 22 Mai 2015 cea de-a XXII-a editie a “Forumului National al IMM-urilor si Ziua Intreprinzatorilor”.

Evenimentul va avea loc la Poiana Brasov, Hotel Piatra Mare, Sala NATO, si va avea ca tema “Oportunitati de finantare pentru IMM-uri in perioada 2015-2020”. 
 
Printre invitatii la eveniment se numara reprezentanti ai Guvernului Romaniei, Ministerului Educatiei si Cercetarii, Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Consiliului Judetean Brasov, Consiliul Economic si Social, CECCAR, Autoritatilor de management, senatori, deputati si reprezentanti ai mass-mediei. 
 

Cu acest prilej va avea loc lansarea Indicelui de Incredere al IMM-urilor, un nou instrument de evaluare a situatiei IMM-urilor din Romania dupa modelul altor state (China, S.U.A., etc.).

 
Acest instrument va sintetiza informatii referitoare la mediul de afaceri, la fiscalitate, la situatia privind creditele curente ale societatilor comerciale precum si evolutia estimata pe urmatoarele 3 luni si va fi utilizat pentru a determina factorii de decizie nationali sa actioneze pentru imbunatatirea mediului de afaceri, scrie immromania.ro. 
 
Prezentare instrumentului de evaluare va fi sustinuta de prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, presedinte CNIPMMR si de dl.Lucian Isar, presedinte al Consiliului de Supraveghere al Bancii Comerciale Feroviare.
 
Partenerii evenimentului sunt: Consiliul European pentru Intreprinderi Mici si Intreprenoriat, Banca Comerciala Feroviara, FNGCIMM, FRC, Libra Internet Bank, CEC Bank. Partenerul exclusiv al evenimentului pentru domeniul asigurarilor este Groupama Asigurari SA, iar sponsorii principali sunt Coral Impex SRL si B.M. Carmen Iorgus.
 
Evenimentul este sustinut de www.immromania.ro si Economistul. 
 

Exit mobile version