Ritter Broker de Asigurare și Reasigurare a implementat un sistem de franciză care oferă servicii de calitate la nivel național.
Franciza este o formă de organizare a afacerilor, în care o firmă (francizorul) intră într-o relație contractuală cu un comerciant independent (francizat sau beneficiar). Francizatul operează sub numele comercial al francizorului și, de regulă, sub îndrumarea lui.
Modelul de franciză RITTER Broker a fost dezvoltat pentru a putea fi corelat cu afaceri deja existente, care activează în zona de Business to Consumer.
„Ne-am orientat atenția, pentru început, către antreprenorii care activează în zona de retail, service-uri auto, servicii imobiliare, agenții de turism sau servicii care se adresează consumatorilor finali. Însă am sprijinit și viitori antreprenori în crearea unei afaceri de tip franciză, solidă, cu o rețetă clară în spatele acesteia și care să le aducă beneficii atât financiare, cât și personale”, explică Alexandra Brătescu, director de vânzări al companiei.
Costurile de implementare vor fi mai mici pentru companiile existente, ele având deja o parte a infrastructurii necesare unei afaceri în asigurări, astfel că investiția pleacă de la 1.500 euro. Franciza este, de asemenea, o oportunitate pentru aceia care doresc deschiderea unei afaceri noi, modelul asigurându-le toate pârghiile încă de la început, însă aici discutând de un cost al investiției mai ridicat decât pentru companiile existente, fiind necesară punerea la punct atât a infrastructurii cât și a punctului de vânzări.
În calitate de francizați RITTER Broker, aceștia vor beneficia de avantajul de a lucra ca brokeri de asigurări alături de un francizor cu o vastă experiență în domeniu, gestionând un portofoliu care acoperă o plajă largă de tipuri de asigurări și își vor transforma activitatea într-un business de sine stătător, cu o recurență anuală ce va ține doar de capacitatea francizaților de a interacționa într-un mod profesionist cu clienții lor din portofoliu.
„Am gândit franciza ca pe o formă de dezvoltare, prin care am atras și agenți economici care doresc să își mărească veniturile, dar nu dispun de un capital financiar destul de mare, cât și de experiența necesară pentru a porni singuri la drum. Franciza pare astfel ca o stradă cu sens dublu: pe de o parte, prin partenerii francizați, ne mărim rețeaua de distribuție la nivel național, iar pe de altă parte, francizații care ni se alătură la drum beneficiază de tot know-how-ul nostru, de un ghid bine pus la punct, conform căruia fiecare știe ce are de făcut. Am deschis și testat deja local în București, dar și în anumite județe franciza iar rezultatele sunt excelente”, afirmă Cătălin Vasile (foto), directorul general al RITTER Broker.
RITTER Broker colaborează cu 27 de societăți de asigurări, 3 societăți de administrare a fondurilor de pensii pilon III și cu 10 companii de leasing financiar și operațional, putând să ofere peste 1.000 de produse financiare potențialilor clienți. Care pot fi comercializate prin sistem de franciză și de către viitorii parteneri Ritter Broker.
Dacă sunteți din județul Botoșani sau cele limitrofe și căutați un partener de încredere, care să vă susțină în dezvoltarea propriei afaceri și vă doriți să fiți corect recompensat financiar, acest tip de colaborare este cel ideal.
Compania, cu capital integral românesc, a fost înființată în urmă cu nouă ani de doi tineri antreprenori și a realizat în 2018 o cifră de afaceri de 13,5 milioane lei și a vândut 45.000 de polițe.