GUVERNUL CIOLOS, primii pasi: LEGEA BUGETULUI pana in 15 decembrie si un PLAN „SECTORIAL“ de DEZVOLTARE ECONOMICA

Guvernul Ciolos va prezenta Legislativului, odata cu proiectul bugetului pe 2016, un „plan de actiune sectorial“. Este vorba de un plan ce va cuprinde principalele directii pe care le va urmari Executivul. Prioritate vor avea investitiile.

„Sigur, nu va fi depus ca un act normativ, ci va insoti bugetul, pentru ca acest «plan de actiuni sectioriale» va fi legat in mare parte de buget. E ceea ce ne propunem noi sa facem anul care vine pe fiecare domeniu in parte“, a anuntat premierul Dan Ciolos, sambata, dupa o sedinta de guvern informala.
 
Potrivit premierului Dacian Ciolos, proiectul de buget pentru 2016 va fi finalizat pana pe 15 decembrie. Probabil se va pastra un deficit bugetar de 2,95% din PIB pe ESA, deficit din care vor fi acoperite, in parte, majorarile salariale decise in acest an, de 10% pentru fiecare categorie de bugetari care nu a beneficiat de cresteri anterioare ale lefurilor. Efortul financiar doar pentru acest capitol  este de 3 mld. lei anual.
 
Primul ministru a anuntat ca ministrii au solicitat un ragaz pentru a vedea alocarile pe ministere facute de fostul guvern: „Le-am dat termen pana duminica seara sa isi clarifice aceste proiecte cu care vor sa vina in bugetul pentru 2016 si, luni dupa-amiaza vom avea din nou o intalnire informala de guvern aici, la Palatul Victoria“.
 
Potrivit premierului, in aceasta etapa se discuta de alocarile bugetare, plafoanele bugetare pe diferitele ministere: „Apoi o sa discutam si de cifrele, de calculele privind veniturile si vizavi de legislatia deja adoptata si ce putem acoperi“.
 
INVESTITIILE, PRIORITARE
 
Premierul Dacian Ciolos a mai declarat ca pentru Cabinetul sau investitiile in infrastructura sunt prioritare, precizand ca pana la 15 decembrie intentioneaza sa prezinte Parlamentului un plan de actiuni sectoriale care sa includa proiectul de autostrada Pitesti-Sibiu.
 
„Ma gandesc in primul rand la investitiile in infrastructura, cele care tin de Ministerul Transporturilor, chiar am discutat inainte cu doua ore cu ministrul Transporturilor, care pregateste pentru maine (luni -n.r.) lista cu proiectele prioritare. Vom continua anumite investitii care au fost incepute la nivel de autostrazi, as vrea sa incepem, sa demaram proiectul pe autostrada Pitesti-Sibiu, care mi se pare important”, a declarat premierul Dacian Ciolos, la Digi24, precizand ca, din cate stie, in cazul acestui proiect mai trebuie sa se lucreze la studiile de fezabilitate.
 
„E important sa dam semnalul si pentru a putea continua lucrurile trebuie sa avem prins in buget banii necesari pentru a putea incepe investitiile daca lucrurile merg bine cu aceasta faza de pregatire”, a mentionat Ciolos.
 
Prim-ministrul a vorbit si despre o alta prioritate a sa, respectiv legatura dintre Moldova si Transilvania.
 
„Mai este legatura dintre regiunea Moldova si Transilvania. Avem aceasta prioritate si in Masterplan si cred ca ar fi important sa dam si acolo un semnal. Stim ca regiunea Moldova este putin izolata de restul tarii din punct de vedere al investitiilor, s-au facut eforturi si acolo cu aeroportul la Iasi. Cred ca ar trebui sa dam un semnal ca legam regiunea Moldova de restul tarii si ca nu ne concentram doar pe partea de nord, de nord-vest, care in continuare e importanta si care trebuie continuata”, a spus prim-ministrul Ciolos.
 
Intrebat ce inseamna acest semnal despre care vorbeste, Ciolos a raspuns ca intentioneaza ca pana pe 15 decembrie sa prezinte Parlamentului planul de actiuni sectoriale.
 
„Nu stiu cat o sa putem avansa, inca astept evaluarea ministrului Transporturilor ca sa-mi spuna exact la ce se poate angaja”, a mai spus premierul. 
 

Ciolos se va intalni cu ministrii, in „sedinte informale“ in fiecare sambata, pana ce echipa se pune la punct cu toate problemele.

 
Dacian Ciolos a spus la Radio Romania Actualitati ca Programul Operational Regional (POR) „s-a deblocat deja“.  Potrivit declaratiilor premierului, Romania are, probabil, un grad de absorbtie a fondurilor europene cam la 60%, iar daca lucrurile decurg in continuare dupa asteptari, este posibil sa se ajunga „undeva in jur de 70%“ .
 

1 COMENTARIU

  1. Mult succes ” ardeleanului ” nostru si echipei pe care o conduce. Am un sentiment clar ca va avea rezultate notabile pentru Romania, daca va fi lasat sa actioneze. In alta ordine de idei, cautam colaboratori pentru activitate la domiciliu. Se poate lucra si part-time. Sunt necesare cunostinte minime de navigare pe internet, lucru cu fisiere pdf si word si minim studii medii. Detalii la adresa de email: sibnet@usa.com

Comments are closed.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.