În ultimele 10 ședințe EURO s-a plasat sub pragul de 4,66 lei

Menținerea unui nivel mai ridicat al aversiunii față de risc, cauzat de scăderea indicilor marilor burse ale lumii, a provocat deprecierea ușoară a monedelor de la marginea zonei euro.

Scăderea marilor burse de ieri s-a datorat anunțului făcut de autoritățile canadiene referitor la faptul că a fost arestată Meng Wanzhou, directorul financiar al companiei Huawei, care urmează să fie extrădată în Statele Unite. Acest eveniment survine după ce la finalul săptămânii trecute, președinții SUA și Chinei au anunțat armistițiu în cazul războiului comercial dintre cele două state.

Euro a fluctuat pe piața locală într-un culoar foarte îngust, 4,654-5,656 lei, iar cursul său a urcat de la 4,6542 la 4,6556 lei.

Media dolarului american a urcat de la 4,1053 la 4,1091 lei, iar cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,10 și 4,112 lei.

Moneda elvețiană se aprecia pe piețele financiare la 1,13-1,132 franci/euro, investitorii căutând plasamente considerate drept „refugii sigure” în perioadeletulburi. Media ei a urcat de la 4,1124 la 4,1165 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,09 la 3,08%, o valoare mai mică fiind înregistrată în 2,95%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a cunoscut a doua ședință de creștere, el urcând de la 3,37 la 3,38%.

În schimb, indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât de la 3,45 la 3,44% iar cel la 12 luni a stagnat la 3,54%.

Monedele din regiune se depreciau ușor față de euro. Cea poloneza se tranzacționa în culoarul 4,281-4,294 zloți iar cea maghiară între 323,4 și 324,2 forinți.

Perechea euro/dolar aveau o evoluție stabilă, 1,1322-1,1352 dolari, investitorii așteptând publicarea astăzi a datelor privind evoluția din noiembrie a pieței muncii din SUA.

După scăderea miercuri seară la 3.723 dolari, indicele bitcoin calculat de Bloomberg a urcat ieri la prânz aproape de 3.820 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.