Home Economie Început liniștit de noiembrie pentru leu

Început liniștit de noiembrie pentru leu

Prima ședință a pieței valutare din noiembrie a fost una calmă, în care cursul euro a alunecat insesizabil, de la 4,9489 la 4,9488 lei. În cursul dimineții, pe piețele asiatice, a fost atins un minim de 4,945 lei pentru ca tranzacțiile din cea locală să se efectueze între 4,947 și 4,952 lei, minimele fiind atinse înainte de anunțarea cursului, semn al unor eventuale reglaje din partea BNR.

Cursul monedei americane a urcat de la 4,2471 la 4,2769 lei, efect al aprecierii ei față de euro la 1,1546-1,1575 dolari.

Revenirea pe creștere a dolarului față de principalele valute este văzută ca mișcare de protecție din partea investitorilor, înainte de ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se va desfășura marți și miercuri. 

Creșterea inflației din SUA în septembrie la 4,4%, cel mai rapid ritm din ianuarie 1991 ar reprezenta, în opinia analiștilor, un motiv solid pentru înăsprirea politicii monetare a Fed.

Aprecierea monedei elvețiene la 1,058-1,061 franci/euro, a asigurat creșterea mediei de la 4,6615 la 4,6751 lei.

Înainte de ședința de politică monetară de joi a Băncii Angliei, lira sterlină se deprecia ușor iar cursul ei a scăzut de la 5,8529 la 5,8372 lei.

Prețul gramului de aur a crescut ușor de la 245,4817 la 245,6884 lei, evoluția la care a contribuit aprecierea monedei americane în timp ce uncia a scăzut la 1.781-1.787 dolari.

BNR nu a mai realizat la începutul acestei săptămâni o nouă operațiune de tip depo, prin intermediul căreia sterilizează excesul de lichiditate din piața monetară. Ultima intervenție de acest tip a fost efectuată în 18 octombrie.

Dealerii așteaptă ultima ședință de politică monetară a BNR care se va desfășura marțea viitoare. Se anticipează o majorare a dobânzii cheie de la 1,5 la 2%, în condițiile în care analiștii care au răspuns la sondajul realizat în septembrie de CFA România prognozează pentru următoarele 12 luni o inflaţie de circa 5%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,36%, nivel cu care a fost încheiată luna trecută.

În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 2,47 la 2,48% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 2,56 la 2,57%.

În regiune, se sărbătoarea Ziua Tuturor Sfinților iar piețele erau închise.

Cotațiile bitcoin fluctuau, conform platformei worldcoinindex, între 59.680 și 62.870 dolari, după scăderea de joi la aproape 58.000 dolari. La rândul ei, ether urca la 4.160-4.370 dolari, după ce a fost atins un minim de circa 3.900 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version