Indicii ROBOR au început să crească

De opt luni consecutive inflația anuală din România este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. În octombrie, creșterea prețurilor din UE a urcat de la 2,1% în septembrie la 2,3%, în timp ce în țara noastră ea a fost de 5%.

Această evoluție nu a permis BNR să reducă dobânzile la ultima sa ședință de politică monetară din acest an, iar guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că o astfel de măsură va fi luată „când inflaţia va merge în jos într-o manieră sustenabilă”.

Dealerii bancari au răspuns la această afirmație prin creșterea indicilor ROBOR, care au stagnat în ultimele aproape trei luni.

Marți, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,58 la 5,59%, față de 5,55%, la începutul lui septembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,62 la 5,63% iar cel la 12 luni de la 5,66 la 5,67%.

Tranzacțiile din piața valutară au continuat să se realizeze în culoarul 4,976-4,977 lei, iar cursul euro a crescut marginal de la 4,9764 la 4,9769 lei.

Analiștii anticipează pentru jumătatea lui 2025 o depreciere a euro la 1,01 dolar, ca o consecință a tarifelor pe care Donald Trump dorește să le impună importurilor europene, ceea ce va avea un impact negativ asupra economiei din zona euro.

Perspectiva a generat vânzări de monedă unică, care a pierdut rapid teren în fața celei americane. Marți, euro recupera o parte din pierderi și se tranzacționa între 1,0524 și 1,0601 dolari, iar media monedei americane a scăzut marginal de la 4,7176 la 4,7110 lei.

Creșterea cererii de monedă elvețiană a apreciat-o la 0,93 franci/euro iar media ei a urcat de 5,3172 la 5,3354 lei. În schimb, cursul lirei sterline a scăzut marginal la 5,9529 lei.

Prețul gramului de aur a crescut cu circa 6 lei la 399,1947 lei, după ce metalul galben a urcat la 2.609,10-2.636,40 dolari/uncie. În opinia analiștilor, majorarea cererii de aur a apărut după publicarea noii doctrine nucleare a Rusiei, care permite utilizarea mai largă a acestei forțe, după ce Statele Unite au autorizat Kievul să lovească teritoriul rus cu rachetele cu rază lungă de acţiune.

Media monedelor din regiune se aprecia la 407,14 forinți/euro, respectiv 4,3308 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 90.426-92.824 dolari, sub maximul istoric de 93.462,18 dolari atins miercurea trecută. Ethereum fluctua între 3.090 și 3.220 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.