Home Economie Indicii ROBOR s-au dublat de la începutul anului

Indicii ROBOR s-au dublat de la începutul anului

Începutul săptămânii a fost pozitiv pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute. Însă, în piața monetară valoarea indicilor ROBOR a continuat să se majoreze.

Dacă la începutul acestui an, indicele la trei luni se situa la 3,02% iar cel la șase luni la 3,14%, în prezent aceștia aproape s-au dublat și se situează la maxime ale ultimilor nouă ani și trei luni.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 5,71 la 5,79%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 5,95 la 6%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,11 la 6,17%.

În cursul dimineții de luni, cotațiile euro au crescut pe piețele asiatice la 4,963 lei, însă tranzacțiile din cea locală se realizau în culoarul 4,946-4,949 lei, astfel că media a fost stabilită la 4,9472 lei, față de 4,9477 lei la sfârșitul săptămânii trecute.

Revenirea apetitului pentru risc a provocat aprecierea euro la 1,0558-1,0687 dolari și o scădere a cursului monedei americane de la 4,6725 la 4,6322 lei.

La această evoluție au contribuit creșterea indicelui Ifo, care măsoară climatul de afaceri din Germania, de la 91,9 în aprilie la 93 luna aceasta, ceea ce indică că pentru moment nu există „niciun semn măsurabil de recesiune”, cât și afirmația făcută de președintele BCE, Christine Lagarde, care a estimat că dobânda-cheie din zona euro va ieși din teritoriul negativ până la sfârșitul trimestrului trei.

Cursul francului elvețian a coborât de la 4,8048 la 4,7915 lei iar cel al lirei sterline de la 5,8325 la 5,8254 lei.

Deprecierea monedei americane, principalul „refugiu” investițional, a majorat cererea de metal galben care a urcat la 1.853-1.865 dolari/uncie. Cu toate acestea, creșterea prețului gramului de aur a fost minimă, de la 277,4633 la 277,6524 lei, evoluție la care a contribuit scăderea cursului dolarului.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 382,60 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6171 zloți/euro.

După scăderea de duminică la aproape 29.000 dolari, fluctuațiile bitcoin se rezumau la culoarul 30.050-30.630 dolari. Ether se tranzacționa între 2.021 și 2.083 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version