Home Economie Inflaţia crește, economia încetinește, euro stagnează

Inflaţia crește, economia încetinește, euro stagnează

Perechea euro/leu a stagnat și marți în apropierea pragului de 4,8 lei, în timp ce inflaţia a crescut și a depășit ținta pe care și-a propus-o BNR.

Ținta de creștere a prețurilor pentru 2019 a fost pentru BNR de 2,5%, însă INS a anunțat marți că la nivelul anului 2019 preţurile s-au majorat cu 3,83%, nivel apropiat de cel prognozat de banca centrală de 3,8%. Rata inflaţiei a urcat în decembrie la 4%, faţă de 3,8% în noiembrie şi 3,3% în octombrie.

Pe de altă parte, agenţia Moody’s estima că anul acesta România va avea printre cele mai mari rate ale inflaţiei din Europa Centrală şi de Est, însă creşterile salariului minim vor fi printre cele mai mici din regiune.

INS a anunțat, de asemenea, că PIB-ul României a crescut în primele nouă luni din 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cu 4%, pe seria brută, şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier.

Însă, o analiză a Băncii Transilvania arată că economia locală şi-ar putea tempera ritmul de creştere de la 4,2% în 2019 până la 3,5% în 2020, pe fondul rebalansării politicii economice prin consolidare fiscal-bugetară.

Cursul euro a urcat de la 4,7791 la 4,7794 lei iar transferurile se realizau între 4,778 și 4,782 lei.

Dolarul american a continuat să scadă de la 4,2993 la 4,2928 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,076-1,082 franci/euro, iar cursul ei a atins un nou maxim al ultimilor 15 ani de 4,4309 lei.

Uncia de aur cobora pe piețele specializate la 1.537-1.546 dolari, iar prețul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut la 213,2826 lei. Reamintim că miercurea trecută a fost atins maximul istoric de 218,2474 lei/gram.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,18%, în a șasea ședință consecutivă. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,26%, iar cel la 12 luni la 3,32%.

Perechea euro/dolar era stabilă și fluctua între 1,1120 și 1,1145 dolari.

Fluctuațiile bitcoin a urcat brusc pe platformele specializate, de la 8.100 dolari la aproape 8.600 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version