Home Economie Inflația rămâne mare în 2024

Inflația rămâne mare în 2024

Miercuri, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat că, la sfârșitul anului, prețurile vor crește cu 4,9%, de la 4,7% la estimarea precedentă, față de decembrie 2023, ceea ce va influența momentul „când şi cu cât vom reduce rata de politică monetară”. Inflația ar putea scade la 3,5% la sfârşitul lui 2025 și ar intra astfel în culoarul țintă al BNR de 2,5%±1 punct procentual.

Tot miercuri, INS a anunțat o încetinire a creșterii economice a României. PIB-ul din primul trimestru a crescut cu 0,5%, comparativ cu ultimele trei luni din 2023, însă avansul față de perioada similară a anului trecut s-a redus la 0,1%.

Încetinirea a fost observată deja de FMI, care în raportul „World Economic Outlook” din aprilie a revizuit în jos estimările sale privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8%, cât estima în octombrie, la 2,8%.

Cu toate acestea, Mugur Isărescu a precizat că „noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi. Toţi indicatorii cu putere de prognoză, cum se spune în terminologia de specialitate, arată o revenire şi mai ales consumul”.

Nivelul ridicat al dobânzii de referință continuă să atragă fonduri străine care vor să profite de randamente cât mai bune, influențate și de stabilitatea cursului euro. Acesta a revenit miercuri la valoarea de luni de 4,9765 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,976-4,977 lei.

Segmentul monetar a fost la fel de calm, fără ca indicii ROBOR să cunoască modificări, însă guvernatorul BNR a atras atenția asupra costurilor ridicate la care se împrumută România. „Avem prima de risc cea mai mare din UE şi nu coboară. Investitorii nu se uită numai la deficit, se uită şi la discuţiile din ţară, respectiv modul de luare a deciziilor. Împrumuturile rămân scumpe chiar dacă noi facem eforturi să avem lichiditate în piaţă. Corecţia fiscală este absolut necesară”.

Indicele prețurilor de consum din Statele Unite a scăzut de la 3,5% în martie la 3,4% în aprilie și au înmulțit plasamentele în euro, care a urcat la 1,0813-1,0869 dolari. Această evoluție a fost înglobată în previziunile pieței, după ce Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a declarat că inflația nu a încetinit, motiv „de a menţine politica la ritmul actual mai mult decât se credea”. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,6109 la 4,5960 lei.

Media francului elvețian a scăzut de la 5,0812 la 5,0773 lei, însă cea a lirei sterline a crescut de la 5,7827 la 5,8018 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 350,0728 lei, efect al aprecierii metalului galben la 2.355,20-2.380,20 dolari/uncie.

Monedele din regiune au profitat de evoluția celei unice iar mediile lor s-au apreciat la 4,2635 zloți/euro, respectiv la 386,30 forinți/euro.

Scăderea inflației din SUA a apreciat bitcoin la 61.346-64.032 dolari, iar ethereum a crescut la 2.865-2.955 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version