Home Economie LEUL a avut un 2018 liniștit

LEUL a avut un 2018 liniștit

Chiar dacă euro a atins la jumătatea lui ianuarie maximul istoric de 4,6679, parcursul leului din 2018 a fost neașteptat de calm, confirmând proiecția CNP, care în toamna trecută prognoza o medie anuală de 4,65 lei, semn că economia românească s-a consolidat.

Au fost rare momentele în care s-a încercat depășirea pragului de 4,67 lei, în ciuda faptului că deficitul comercial s-a majorat constant, prin amplificarea importurilor, împinse înainte de creșterea consumului.

S-au infirmat astfel analizele care anticipau aprecierea euro la 4,7-4,75 lei. De altfel, ultimul sondaj realizat în rândul membrilor CFA România indică o valoare medie a anticipațiilor privind cursul pentru un orizont de șase luni de 4,6991 lei/euro iar pentru orizontul de 12 luni valoarea medie anticipată este de 4,7427 lei/euro, valori ușor mai mici decât cele anticipate în sondajul publicat în noiembrie.

Tranzacțiile din ultima ședință a anului trecut s-au realizat în culoarul 4,653-4,666 lei cu închiderea la 4,661 lei, iar media a fost stabilită la 4,6639 lei, în creștere cu mai puțin de jumătate de ban față de sfârșitul lui 2017.

Cotațiile de pe piețele internaționale din primele două zile ale noului an au fluctuat între 4,653 și 4,665 lei/euro.

Media dolarului a alunecat la începutul anului trecut până la 3,7170 lei. Treptat acesta a început să crească, pentru a încheia 2018 la 4,0736 lei, după o creștere în noiembrie la 4,1469 lei, maxim al ultimelor 19 luni. Comparativ cu finalul lui 2017 aprecierea este de peste 15,8 bani.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale, în ultimele zile din 2018, între 1,122 și 1,142 franci/euro, iar media de la finalul lui decembrie a urcat la 4,1404 lei, cel mai ridicat nivel din ultimele 17 luni. Față de sfârșitul lui 2017, francul a câștigat puțin peste 15 bani.

Creșterea cheltuielilor făcute de autoritățile centrale și locale pe final de an a asigurat echilibrul în piața monetară iar dobânzile interbancare au scăzut ușor.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor de consum în lei, a terminat anul la 3,02%, minim al ultimelor aproape șapte luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât în ultima zi din 2018 la 3,30%, minim l ultimei jumătăți de an.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a încheiat anul la 3,42% iar cel la 12 luni la 3,51%.

În 2018, moneda americană s-a apreciat față de cea unică, cu 4,5%, ea coborând de la valori de 1,25 până aproape de 1,12 dolari/euro.  

Investitorii au reacționat, în principal, la cele patru majorări ale dobânzii-cheie efectuate de Fed, care au făcut ca achizițiile de dolari să fie mai atractiv. La aceasta s-au adăugat incertitudinile privind economia mondială, ceea ce a avut ca efect creșterea cererii de „active sigure” precum yenul japonez, aurul, francul elvețian sau dolarul american.

Euro a încheiat 2018 în ușoară creștere, la 1,1422-1,1470 dolari, după ce tensiunile bugetare dintre UE și Italia au dispărut.

În primele două zile din 2019, euro a fluctuat pe piețele internaționale între 1,1429 și 1,1545 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a coborât la sfârșitul anului trecut la circa 3.670 dolari, mai jos cu circa 16.000 dolari față de decembrie 2017.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version