Home Economie Leul a incheiat saptamana pe apreciere

Leul a incheiat saptamana pe apreciere

Leul a avut o evoluție agitata in perioada analizata, provocata de situația precara a finanțelor publice de la Atena. In acest sens agenția de rating Fitch considera ca riscul falimentului reprezinta o ”reala posibilitate”.

Pentru a preintampina un cutremur, in cazul intrarii in default a Greciei, implicit a ieșirii acestei țari din zona euro, ceea ce ar crea mari probleme bancilor sale, FMI conlucreaza cu autoritatile din Europa de Sud-Est la un plan de urgenta.
 
In cazul Romaniei, institutile financiare elene detin circa 13% din valoarea sistemului bancar.
 
Euro testa de circa patru saptamani pragul de 4,45 lei, care a fost depașit marti, cand cursul a fost stabilit la 4,4594 lei. Cotatiile au urcat in trei ședinte consecutive aproape de 4,47 lei, insa acest nivel nu a fost atins.
 
Marcarile de profit la care au recurs speculatorii, dupa deprecierea leului cu peste 2,1% fata de data de 29 aprilie, cand euro coborase pana la 4,3760, in momentul de varf al cumpararii de obligatiuni emise de Primaria Bucuresti, au facut ca la finalul perioadei analizate media sa fie stabilita la 4,4409 lei.
 
Sedinta de vineri s-a deschis la un maxim de 4,4560 lei iar minimul atins a fost de 4,4360 lei. Tranzactiile de la inchidere se realizau 4,4410 – 4,4440 lei.
 

Dolarul american a avut o evolutie descendenta, cursul coborand de la 3,9839, la inceputul perioadei, la 3,9083 lei. In ultima sedinta a intervalului, in care cotatiile au fluctuat in piata valutara locala intre 3,868 si 3,923 lei, media a fost stabilita la 3,9086 lei.

 
Media monedei elvetiene, care a evoluat pe pietele internationale intre 1,039 si 1,051 franci/euro, a scazut de la 4,2928, in 12 mai, la 4,2605 lei, la finalul intervalului.
 
Perechea euro/dolar a avut o evolutie ascendenta, euro crescand de la 1,1134 la 1,1467 dolari, maximul ultimelor trei luni si jumatate. Vineri, pietele americane au inchis la 1,1446 dolari.
 
Ascensiunea monedei unice se datoreaza reducerii plasamentelor in bonuri de tezaur americane, in conditiile in care investitorii au inceput sa fie interesati de active cu randamente mai ridicate, dupa ce sansa ca Rezerva Federala americana sa majoreze dobanda in aceasta vara s-a redus simtitor.
 
La scaderea dolarului au contribuit, de asemenea, incetinirea productiei industriale din SUA si scaderea indicelui de incredere a consumatorilor, care este realizat de universitatea din Michigan.
 
In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pentru iunie la 1,1150 – 1,1443 dolari iar uncia de aur cu aceeasi scadenta la 1.203,1 dolari.
 

Exit mobile version