Leul a încheiat săptămâna pe depreciere

Escaladarea conflictului dintre Israel și Hamas a influențat negativ evoluția activelor riscante, cum este considerată și moneda națională.

Leul a beneficiat în prima parte a săptămânii de majorarea ofertei comerciale de valută, în condițiile în care companiile și-au achitat taxele și impozitele la buget iar cursul euro a scăzut miercuri până la 4,9628 lei. Vineri, tranzacțiile s-au realizat între 4,962 și 4,969 lei iar media a urcat la 4,9681 lei.

Joia trecută, a fost publicat Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România, în urma unui sondaj efectuat în luna septembrie. Participanții anticipează o depreciere a leului în următoarele luni pe fondul adâncirii deficitului de cont curent și al balanței comerciale. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni (martie 2024) este de 5,0169 lei/euro, în ușoară creștere față de precedentul sondaj. Pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0607 lei/euro, în scădere față de precedenta prognoză.

Săptămâna trecută, indicii ROBOR au coborât la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iunie 2022.

Vineri, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,35%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,45 la 6,44% iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,57 la 6,56%.

Săptămâna trecută, Trezoreria s-a împrumutat cu 818 milioane lei pentru scadența mai 2027, cu 743,8 milioane lei scadente în aprilie 2030 și cu 475,5 milioane lei până în februarie 2038 la randamente medii anuale de 6,64%, 7,04%, respectiv 7,17%.

Euro a avut o tendință descendentă la care a contribuit și faptul că BCE a menținut rata de dobândă de referință la 4,50%. Pe de altă parte, Rezerva Federală are mai mult spațiu de manevră la ședința de politică monetară care se va desfășura săptămâna aceasta, ultima majorare a ratei de referință la 5,25-5,5%, fiind operată în iulie.

Euro a fluctuat la finalul săptămânii între 1,0523 și 1,0598 dolari, iar piața americană s-a închis vineri la 1,0566 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a fluctuat între 4,6672 și 4,7077 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,7033 lei.

Media francului elvețian a fluctuat între 5,2262 și 5,2563 lei, cea de la sfârșitul săptămânii fiind calculată la 5,2266 lei. Cursul lirei sterline a fost stabilit vineri la 5,7085 lei.

Joi, aurul a atins în piața locală un nou record de 301,1915 lei/gram dar a scăzut la sfârșitul săptămânii la 300,3958 lei/gram. Săptămâna aceasta este posibil ca gramul să atingă noi maxime istorice, evoluție determinată de faptul că metalul galben a crescut vineri seară la aproape 2.010 dolari/uncie și se apropie rapid de maximul istoric de 2075,47 dolari/uncie.

Volatilitatea bitcoin din ultimele luni a fost una semnificativă. El a fluctuat între un minim de 24.880 dolari atins în septembrie și un vârf de 35.187 dolari în 24 octombrie, pentru ca la sfârșitul acestei săptămâni criptomoneda să se miște între 33.877 și 34.393 dolari. Avântul luat de bitcoin este pus pe seama faptului că „legalizarea” acestuia se va petrece în scurt timp, odată cu autorizarea unor ETF-uri spot de către Comisia americană de Valori Mobiliare (SEC). Ethereum a beneficiat de optimismul din piață și a urcat la peste 1.860 dolari și a coborât apoi la 1.777-1.802 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.