Home Economie Leul a pierdut jumătate de ban

Leul a pierdut jumătate de ban

Multe dintre piețele europene erau închise cu prilejul minivacanței de Paște. Leul a avut o evoluție ușor descendentă, dar s-a mențnut sub maximu istoric de 4,9251 lei, atins în ultima zi din martie.

Primele tranzacții de luni s-au realizat la 4,914-4,916 lei. Maximul ședinței era de 4,92 lei iar media a urcat de la 4,9106 la 4,9161 lei.

Leul ar putea să recupereze din pierderile suferite luna trecută, după ce premierul Florin Cîțu a afirmat luni că România ar putea ajunge la sfârșitul lunii iulie la 10 milioane de persoane vaccinate. Această evoluție ar putea permite o redeschidere în totalitate a economiei.

Analiștii de la BCR observau în buletinul de informare al băncii că BNR „nu este îngrijorată de deprecierea recentă a leului deoarece moneda naţională a pierdut mai puţin de 0,5% în acest an, cu impact minor asupra inflaţiei. Estimarea noastră de curs de schimb pentru finalul acestui an este 4,95”. Evoluția are loc în condițiile în care „activitatea economică a încetinit la 88% din media unei luni normale pre-criză în primele patru săptămâni din martie, de la 92% în februarie”, cum precizează analiza BCR.

Euro scădea ușor 1,1738-1,1772 dolari, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,1684 la 4,1871 lei.

Deprecierea euro a apărut după ce guvernul Franţei a majorat estimarea privind deficitul bugetar din acest an de la 8,5% din PIB la 9%, după intrarea în a treia carantină naţională, iar Departamentul american al Muncii a anunțat vinerea trecută crearea în martie a 916.000 noi slujbe, exceptând cele din domeniul agricol, și o scădere a ratei șomajului de la 6,2% în februarie la 6%.

Moneda elvețiană stagna în culoarul 1,107-1,11 franci/euro iar media ei urcat de la 4,4304 la 4,4393 lei.

Lira sterlină se aprecia la 1,1749-1,1802 euro iar media ei a sărit de la 5,7656 la 5,8021 lei.

Cotațiile metalului galben erau stabile, 1.722-1.728 dolari, în condițiile în care multe piețe europene erau închise. Aprecierea monedei americane a ridicat prețul gramului de aur de la 231,7812 la 232,3158 lei.

Piața monetară era calmă, iar dobânzile interbancare nu cunoșteau modificări. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) pentru trimestrul al doilea a fost calculat de BNR la 1,67%.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a început săptămâna la 1,66%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,72% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,76%.

Bitcoin stagna pe platforma integratoare WorldCoinIndex sub pragul de 60.000 dolari iar cotațiile fluctuau între 56.800 și 58.400 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version