Home Economie Leul a scăzut, aurul a crescut

Leul a scăzut, aurul a crescut

Leul nu a profitat marți de nivelul ridicat al apetitului pentru risc care se manifesta pe piețele internaționale și care a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze cu până la jumătate de procent.

Cursul monedei unice a crescut marginal de la 4,9678 la 4,9682 lei, într-o ședință în care culoarul de tranzacționare s-a restrâns la 4,967-4,969 lei.

Evoluția leului a putut fi influențată de anunțul făcut de INS referitor la faptul că economia României a încetinit cu 0,5% în ultimul trimestru al anului trecut, față de precedentele trei luni.

După decizia de săptămâna trecută a BNR de a menține rata de referință la 7%/an și pe cea la facilitatea de depozit la 6%/an, numărul tranzacțiilor din piața monetară s-a redus drastic, evoluție la care contribuie și lichiditatea ridicată. De altfel, banca centrală a precizat că luni „nu s-au înregistrat tranzacții pe piața monetară interbancară”.

Astfel, marți indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,07% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Înainte de ședința de politică monetară a BCE care se va desfășura joi, euro a profitat de scăderea în martie a indicelui american NFIB Small Business Sentiment la cel mai redus nivel începând cu decembrie 2012, și s-a apreciat la 1,0848 – 1,0871 dolari. În piața locală, media monedei americane a coborât de la 4,5881 la 4,5729 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut la 5,0608 lei, o medie mai mică fiind atinsă la începutul lui iulie 2023. Lira sterlină a urcat de la 5,7923 la 5,7986 lei.

Creșterea metalului galben la un nou maxim istoric de 2.365,40 dolari, mai sus cu aproape 15% față de începutul anului, a împins prețul gramului de aur de la vechiul record de 344,6541 lei, atins la începutul săptămânii, la unul nou de 347,5290 lei, în ciuda deprecierii monedei americane.

Majorarea cotațiilor este pusă pe seama achizițiilor de aur de către marile bănci, în special cea a Chinei, care în ultimul an a „strâns” mai mult de 200 de tone.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 388,80 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,2538 zloți/euro.

După ce a testat luni pragul de 72.500 dolari, care odată depășit ar împins prețul spre recordul de 73.797 dolari, atins în urmă cu o lună, bitcoin a scăzut marți la 69.776-71.738 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 3.587-3.723 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version