LEUL așteaptă formarea noului guvern

La o săptămână după cădere guvernului Dăncilă au început să apară primele semne de îngrijorare din partea pieței iar euro privește din nou spre 4,76 lei.

Cursul monedei unice a urcat de la 4,7524 la 4,7556 lei, maxim atins vineri, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,751 și 4,76 lei, cu închiderea la 4,757 lei.

În cazul în care Ludovic Orban, premierul desemnat, nu va reuși să obțină votul de încredere al Parlamentului este posibil ca piața să își piardă răbdarea și să revedem euro revenind peste pragul de 4,76 lei.

De altfel, în ciuda creșterii economice, viitorul guvern se va confrunta cu înrăutățirea bugetului, în special a deficitului de cont curent.

Raportul FMI din octombrie asupra economiei mondiale (World Economic Outlook), estimează o creştere economică a României în acest an de 4% şi o inflaţie de 4,2%, dar cu un deficit de cont curent prognozat la 5,5% din PIB. Recomandarea făcută este de a stimula investițiile publice prin redirecţionarea cheltuielilor făcute cu salariile şi pensiile, dar şi o absorbţie mai eficientă a fondurilor UE.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,3164 lei la 4,2719 lei, vineri acesta fiind stabilit la  4,2732 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale în culoarul 1,097-1,106 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3279 la 4,3002 lei,pentru ca la sfârșitul perioadei să urce la 4,3243 lei.

După scăderea de joi la 203,9407 lei, minimul ultimelor două luni, prețul gramului de aur stabilit de BNR a urcat la 204,4044 lei. Pe piețele specializate uncia de aur a urcat de la 1.485 la 1.493 dolari, în condițiile în care începând cu data de 11 octombrie prețurile s-au menținut sub pragul de 1.500 dolari, fără a da însă semne că ar scădea spre suportului de la 1.450 dolari.

Nivelul lichidității în lei din piața interbancară se menține la cote ridicate. De aceea, BNR a efectuat la începutul săptămânii o nouă operațiune de tip repo prin care a atras de la băncile comerciale depozite în valoare de aproape 7,2 miliarde lei,la o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară.

Indicii ROBOR au continuat să scadă, cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, terminând perioada la 3,03% minim care nu a mai fost atins din ianuarie, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la 3,09%, minimul ultimelor aproape patru luni.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât vineri de la 3,17 la 3,16%, iar cel la 12 luni de la 3,22 la 3,21%.

Perechea euro/dolar a avut o evoluție ascendentă, ea urcând de la 1,0991 la 1,1173 dolari, bursele americane închizându-se vineri la 1,1171 dolari.

Deprecierea dolarului vine în condițiile în care s-au înmulțit presiunile pe Rezerva Federală să coboare dobânda sa de politică monetară. Administrația Trump solicită vehement o scădere la 0%, în timp ce piețele prognozează o nouă tăiere de 0,25 puncte de bază. În acest moment dobânda cheie se situează la 1,75-2%.

Bitcoin s-a menținut pe platformele specializate sub pragul de 10.000 dolari, cotațiile fluctuând în culoarul 7.900-8.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 14-18 octombrie.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.