AcasăEconomieLEUL ASTEAPTA REFERENDUMUL de astazi

LEUL ASTEAPTA REFERENDUMUL de astazi

Participantii din piata valutara locala asteapta rezultatele referendumului de astazi din Marea Britanie unde va decide soarta tarii in cadrul Uniunii Europene.

Pe pietele internationale s-a observat o crestere a optimismului, in conditiile in care posibilitatea unui Brexit au scazut considerabil, ceea ce a produs o crestere consistenta a lirei sterline.
 
Conform unui sondaj realizat de site-ul „WhatUKThinks” intentia de vot arata un mic avantaj pentru cei care doresc mentinerea in UE (51%) fata de cei favorabili Brexit (49%).
 
In aceste conditii, cursul euro a scazut usor, de la 4,5330 la 4,5320 lei, intr-o sedinta in care deschiderea s-a realizat la un maxim de 4,54 lei. Reducerea aversiunii fata de risc a coborat euro pana la 4,5240 lei, iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,5220 – 4,5250 lei.
 
In opinia analistilor, mentinerea Marii Britanii in UE ar avea ca efect o apreciere rapida a leului fata de euro, pana la un nivel de 4,50 lei. Un vor favorabil Brexit-ului ar produce insa o scadere la 4,55 – 4,56, valori atinse la inceputul anului, moment in care BNR ar putea decide sa intervina in piata pentru a tempera presiunea asupra leului.
 
Evolutii asemanatoare sunt anticipate si pentru celelalte monede din regiune, care se apreciau ieri fata de euro. Cea poloneza se tranzactiona intre 4,374 si 4,407 zloti iar cea maghiara intre 314,3 si 315,4 forinti.
 
Cursul dolarului american a cunoscut o crestere consistenta, urcand de la 3,9968 la 4,0147 lei, cotatiile din piata valutara fluctuand intre 4,008 si 4,04 lei.
 
Media monedei elvetiene, care se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,08 si 1,084 franci/euro, a crescut la randul ei de la 4,1677 la 4,1853 lei.
 
Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,1238 si 1,1299 dolari, pietele financiare fiind dominata de sentiment de anxietate. La aceasta a contribuit si ultima declaratiei a presedintei Rezervei Federale americane, Janet Yellen, care a afirmat in fata Senatului ca o victorie a celor favorabil Brexit va avea „repercursiuni economice importante” pledand pentru o politica monetara prudenta.
 
In piata la termen de la Sibiu euro se tranzactiona pentru finalul anului la 1,1314 – 1,1319 dolari iar uncia de aur cu scadenta lunara la 1.266 dolari.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei