Home Economie Leul este afectat de „sindromul importurilor”

Leul este afectat de „sindromul importurilor”

Creșterea rapidă a deficitului comercial, care a atins în primele șase luni aproape 11 miliarde euro, urmând a se dubla până la sfârșitul anului, conform CNSP, nivel care nu a mai fost atins din 2008, pune o presiune tot mai mare asupra monedei naționale.

Euro a atins în 20 august un record de 4,9338 lei. Săptămâna trecută, media a fluctuat între 4,9284 și 4,9335 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,9334 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,932-4,936 lei.

Analiștii care au răspuns la sondajul realizat în iulie de CFA România prognozează deprecierea leului. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de șase luni este de 4,9829 lei/euro, respectiv de, 5,0445 lei/euro pentru cel de 12 luni.

Euro a avut o evoluție ascendentă și a urcat vineri la 1,1735-1,1802 dolari, după ce Jerome Powell, șeful Rezervei federale, a declarat că vor fi reduse politicile acomodative de sprijin a economiei SUA. Programul de achiziții de obligațiuni va începe să fie redus treptat, înainte de sfârşitul acestui an. Însă majorarea dobânzilor va fi lăsată, cel mai devreme, pentru anul viitor.

La noi, cursul dolarului a scăzut de la 4,2079 la 4,1898 lei, și a încheiat săptămâna la 4,1970 lei.

Media francului elvețian s-a mișcat între 4,5724 și 4,6047 lei iar cea a lirei sterline între 5,7510 și 5,7580 lei.

Prețul gramului de aur a fluctuat între 240,5063 și 243,4899 lei, cel de vineri fiind stabilit la 242,3820 lei. Volatilitatea a fost influențată de evoluția unciei pe piețele specializate. La sfârșitul săptămânii, cotațiile acesteia s-au mișcat între 1.789 și 1.819 dolari.

Fidelă politicii sale de înăsprire treptată a politicii monetare, în condițiile în care inflația ar putea încheia anul la 5,6%, banca centrală controlează cu atenție nivelul lichidității. 

La începutul acestei săptămâni, ea a atras de la băncile comerciale 1,731 miliarde lei la o dobândă de 1,25% egală cu cea de politică monetară.

Aceste intervenții au făcut ca vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să stagneze la 1,60%, maxim al ultimelor patru luni. Pentru sfârșitul anului se așteaptă o revenire a indicelui la 2%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73%, valoare care nu a mai fost atinsă de la începutul lui aprilie. Indicele la 12 luni a stagnat la 1,81%.

Bitcoin a fluctuat săptămâna trecută între 46.300 și 50.500 dolari, cotațiile de duminică dimineață fluctuând între 47.800 și 49.650 dolari. La rândul său, ether s-a tranzacționat între 3.050 și 3.380 dolari, cotațiile de duminică dimineață fiind de 3.150 – 3.285 dolari.

După Salvador a venit rândul Cubei să anunțe că va reglementa monedele digitale. Motivul acestei decizii este acela de a „trece” peste sancțiunile economice impuse de Statele Unite.

Pe de altă parte, marile bănci centrale doresc să instituționalizeze propriile criptomonede (CBDC – versiunea digitală a monedelor reale). După China, care a testat deja yuanul digital, Banca Rezervelor din India a anunțat că va lansa propria monedă până la sfârșitul acestui an. La rândul lor, BCE și Banca Angliei au în vedere crearea unui euro digital, respectiv a unei lire virtuale.

Analiza cuprinde perioada 18-25 august.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version