Leul, in depreciere. Euro priveste spre 4,50 lei

Leul s-a depreciat in fata principalelor valute, ca efect al unei conjuncturi externe nefavorabile, care a produs scaderea si celorlalte monede din regiune.

Cursul euro a crescut de la 4,4875 la 4,4919 lei, nou maxim al ultimelor trei luni. Piata valutara s-a deschis direct pe apreciere pentru euro, la 4,4920 lei, fata de inchiderea de marti. Tranzactiile s-au realizat intre 4,49 si 4,4950 lei, cotatiile de la ora 14:00 fiind de 4,4910 – 4,4940 lei.
 
Analistii anticipeaza o testare a pragului de 4,50 lei/euro, ca o consecinta a promulgarii Legi „Darii in plata”, care va mari costurile pentru banci mai ales la creditele in valuta, dar si a aversiunii fata de risc de pe pietele internationale.
Comisia Europeana a avertizat, la randul ei, ca legea ar putea avea un impact negativ substantial asupra increderii investitorilor. De asemenea, CE considera ca deciziile populiste, precum cresterea salariilor in domeniul public si a salariului minim, vor afecta competitivitatea si crearea de noi locuri de munca in Romania.
 
In ceea ce priveste BNR, analistii nu cred ca aceasta va umbla astazi, in cursul sedintei de politica monetara, la dobanda-cheie, mentinand-o la minimul istoric de 1,75%, care este, totusi, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeana.
 
Cursul dolarului american, care a coborat marti la 3,8697 lei, minim al ultimelor sase luni, a crescut la 3,9101 lei, cotatiile din piata valutara fluctuand intre 3,897 si 3,917 lei.
 
Media monedei elvetiene, care fluctua pe pietele internationale intre 1,097 si 1,10 franci/euro, a crescut la randul ei de la 4,0894 la 4,0904 lei.
 
In regiune, moneda poloneza se deprecia fata de euro la 4,392 – 4,407 zloti iar cea maghiara la 311,9 – 313,1 forinti.
 
Perechea euro/dolar, care a urcat acum doua zile la 1,1616 dolari, cel mai ridicat nivel incepand cu sfarsitul lui august, se tranzactiona intre 1,1471 si 1,1525 dolari, ca o consecinta a marcarilor de profit si a unor declarati venite din partea sefilor unor filiale ale Rezervei Federale americane referitoare la o posibila majorare a dobanzii-cheie la intalnirea de luna viitoare a Comitetului monetar al Fed.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.