Leul începe vacanța de Paște pe apreciere

Ultima ședință a pieței valutare, înainte de minivacanța prilejuită de sărbătoarea Paștelui, a fost influențată de decizia Rezervei Federale americane a nu-și modifica politica monetară, ceea ce a redus presiunea pe monedele din regiune.

După creșterea de miercuri la 4,9270 lei, cursul euro a scăzut joi la 4,9247 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,922-4,93 lei.

Aprecierea leului este de bun augur și ea ar putea să se prelungească în prima parte a lunii mai.

Moneda unică a crescut la 1,2150 dolari, maxim al ultimelor două luni atins după discursul de miercuri al președintelui Biden și decizia Fed de a menține nivelul dobânzii cheie la minimul istoric de 0-0,25%, respectiv de a nu modifica politica monetară acomodantă, cu scopul de a nu afecta ocuparea forței de muncă.

Președintele american a prezentat Congresului planul său de redresare a economiei, în valoare totală de peste 2.500 miliarde dolari, care ar urma să creeze noi locuri de muncă („American Jobs Plan”), prin îmbunătăţirea infrastructurii, intensificarea accesului la internet cât și abordarea schimbărilor climatice.

Republicanii din Congres au calificat discursul drept „scheme de la Washington sau visuri socialiste”.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,101-1,105 franci/euro, după ce investitorii și-au majorat, din reflex, plasamentele într-un activ considerat drept un „refugiu”, urmare a discursului președintelui american. În piața locală, cursul francului a urcat de la 4,4586 la 4,4687 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut insesizabil, de la 5,6704 la 5,670 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 231,8607 la 231,9385 lei. Majorarea prețului s-a datorat faptului că uncia a urcat pe piețele specializate la 1.773-1.786 dolari.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, stagnează de două săptămâni la 1,59%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,68% iar cel la 12 luni la 1,75%, valoare stabilită miercuri.

Media monedelor din regiune s-a apreciat față de euro, cea poloneză de la 4,5811 la 4,5782 zloți, respectiv de la 362,01 la 361,1 forinți, în cazul celei maghiare.

Joi, bitcoin fluctua pe platforma WorldCoinIndex în culoarul 53.500-55.200 dolari, valori apropiate de cele din ziua precedentă, în ușoară scădere.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.