Primele două ședințe de tranzacționare din 2019 nu au adus mișcări spectaculoase pe piața valutară, evoluția perechii euro/leu fiind una calmă, în timp ce „taxa pe lăcomie” a continuat să producă efecte, prin scăderea indicilor ROBOR.
Deschiderea de joi a pieței valutare a găsit euro pe creștere, cu o medie de 4,6656 lei, pentru ca a doua zi acesta să scadă la 4,6647 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,652 și 4,669 lei, cu închiderea la 4,661 lei.
Cursul dolarului american a început anul pe creștere, la 4,1016 lei, pentru a scădea apoi la 4,0920 lei, când cotațiile din piață au fluctuat între 4,083 și 4,113 lei.
Moneda elvețiană s-a mișcat pe piețele internaționale între 1,118 și 1,127 franci/euro, iar media ei a crescut la 4,1529 lei, nou maxim al ultimelor 17 luni, pentru a scădea apoi la 4,1423 lei.
Indicii ROBOR au scăzut la sfârșitul primei săptămâni din 2019, continuând tendința care s-a manifestat în ultimele zile ale anului trecut, sub efectul noilor măsuri fiscale luate de PSD-ALDE. Acestea au fost criticate de Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, care a precizat, într-o scrisoare adresată Ministerului Finanțelor, că doar patru bănci au șanse să rămână profitabile anul acesta și doar două până la finele lui 2020.
Conform prim-viceguvernatorului BNR sistemul bancar va pierde 680 de milioane de lei în acest an și 3,4 miliarde de lei în cel viitor, existând chiar riscul ca statul să fie nevoit să susțină băncile locale pentru a nu da faliment!
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la sfârșitul săptămânii la 2,97%, minim al ultimei jumătăți de an. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la 3,28%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a scăzut la 3,39% iar cel la 12 luni a coborât la 3,48%.
Perechea euro/dolar a crescut în prima zi din 2019 la 1,1545 dolari, însă tranzacțiile de la sfârșitul perioadei s-au realizat în culoarul 1,1346-1,1420 dolari, piețele americane închizând la 1,1395 dolari.
La aprecierea monedei americane au contribuit datele solide din piața muncii din SUA, unde numărul slujbelor noi, din afara sectorului agricol, a crescut cu 312.000 în decembrie, dar și intervenția președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, conform căruia instituția pe care o conduce va avea răbdare în ceea ce privește politica monetară și va fi atentă la riscurile de pe piețele financiare.
Pe piețele specializate prețul unciei de aur a crescut la sfârșitul săptămânii la 1.298,31 dolari, maximul ultimelor șase luni. La noi, prețul gramului de aur a fost stabilit vineri de BNR la 169,8098 lei.
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la finalul perioadei în jurul valorii de 3.800 dolari.
Analiza cuprinde perioada 1-4 ianuarie.
Radu GEORGESCU