După atingerea în data de 27 septembrie a maximului istoric de 4,8750 lei/euro, evoluția leului a fost calmă, una dintre cauze fiind reducerea volumelor de tranzacționare.
Cursul euro a fluctuat în primele zile de decembrie între 4,8721 și 4,8736 lei, media de vineri fiind stabilită la 4,8725 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,868 și 4,876 lei, cu închiderea pieței la 4,87 lei.
Evenimentul major al săptămânii a fost anunțul făcut vineri de agenția Standard&Poor’s. Aceasta a confirmat ratingul României la nivelul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă, decizii asemănătoare fiind luate în octombrie de Moody’s (Baa3/A-3, cu perspectivă negativă) și Fitch (BBB-, cu perspectivă negativă)
Standard&Poor’s atrăgea atenția că noul executiv rezultat din alegerile parlamentare va trebui să stabilizeze datoria publică sub 60% din PIB, anticipând că „economia se va contracta cu 5,2% în 2020, iar deficitul bugetar va atinge 9,2% din PIB”.
Moneda unică a crescut pe piețele financiare de la 1,1925, la începutul săptămânii, la 1,2178 dolari, la sfârșitul ei, maxim care nu a mai fost atins din aprilie 2018. Vineri, piețele americane s-au închis la 1,2121 dolari.
Creșterea euro se datorează majorării apetitului pentru risc după alegerile americane și apariția vaccinurilor anti-Covid, dar și încetinirii ritmului de revenire a economiei SUA, care a creat în noiembrie, conform Departamentului Muncii, doar 245.000 locuri de muncă noi, în timp ce analiștii anticipau un număr dublu.
Presiunea ar putea trece săptămâna aceasta pe moneda unică, care se va confrunta cu lipsa unui acord comercial post-Brexit între UE și Marea Britanie dar și cu veto-ul Poloniei și Ungariei în cazul proiectului de buget pentru următoare perioadă.
Pe de altă parte, conducerea BCE, care se va întâlni joi, ar putea lua măsuri atât pentru sprijinirea economiei dar și pentru a combate aprecierea euro, cu scopul de a opri dezinflația în zona euro și de a stimula exporturile.
Moneda elvețiană a fluctuat în culoarul 1,079-1,087 franci/euro, media de vineri fiind stabilită la 4,0931 lei.
Cursul lirei sterline a scăzut vineri la 5,3819 lei, față de 5,4471 lei, la finalul săptămânii precedente.
Uncia a crescut vineri pe piețele specializate la 1.832-1.846 dolari, după ce în urmă cu o săptămână a coborât la 1.776 dolari. La noi, prețul gramului de aur a scăzut la finalul perioadei de la 237,9570 la 236,6932 lei, evoluție datorată deprecierii cursului dolarului.
Sfârșitul săptămânii a adus o creștere conjuncturală a dobânzilor interbancare. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 2,04 la 2,05%. În schimb, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,10% iar cel la 12 luni a urcat de la 2,13 la 2,14%.
Bitcoin a crescut la începutul săptămânii la 19.895 dolari, după care a fluctuat între 18.400 și 19.500 dolari. Evoluții ascendente au avut și alte criptomonede.
Analiza cuprinde perioada 30 noiembrie – 4 decembrie.
Radu GEORGESCU