Leul nu crede în lacrimi

Chiar dacă premierul a uitat că a fost finanțist, încercând, spun gurile rele o mică mare speculație pe cursul euro/leu, și dă vina pentru actuala depreciere pe politica monetară a BNR, care ar practica un nivel prea mic al dobânzii sale cheie, leul nu mai face față la uriașele dezechilibre economice.

Actuala criză politică este principalul motiv al deprecierii monedei naționale, care era deja afectat de adâncirea deficitelor: bugetar, comercial și de cont curent.

Piața valutară nu crede în lacrimi iar luni a fost atins al treilea maxim din septembrie, media euro crescând de la 4,9416 la 4,9475 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,944-4,95 lei.

În cazul în care BNR a decis să lase piața să găsească un nou echilibru pentru cursul euro/leu, până la rezolvarea crizei guvernamentale, este posibil ca marți să fie atins sau depășit pragul psihologic de 4,95 lei, ceea ce ar echivala cu o depreciere de circa 1,65% față de sfârșitul anului trecut.

Publicarea datelor privind piața americană a muncii, care a creat în august doar 235.000 locuri de muncă a provocat vineri creșterea euro la 1,1910 dolari. Luni, tranzacțiile se realizau în culoarul 1,1856-1,1887 dolari iar cursul monedei americane a crescut de la 4,1633 la 4,1718 lei.

Media monedei elvețiene a urcat de la 4,5526 la 4,5534 lei iar cea a lirei sterline a urcat de 5,7680 la 5,7727 lei.

După accelerarea de vineri la 1.834 dolari, uncia fluctua luni în culoarul 1.823-1.828 dolari. Adăugând și aprecierea monedei americane, BNR a stabilit un preț al gramului de aur de 244,7195 lei.

În linie cu angajamentul de a asigura un „control strict al lichidității de pe piața monetară”, așa cum preciza în ultimul său raport asupra inflației, BNR a atras de la băncile comerciale depozite cu o scadență săptămânală în valoare de 3,81 miliarde lei, la o dobândă de 1,25% egală cu cea de politică monetară.

Este de așteptat ca indicii ROBOR să crească spre valorile de la începutul anului, având în vedere că cel la 12 luni a urcat de la 1,82 la 1,83%. Luni, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,60% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73%, valori maxime ale ultimelor cinci luni. 

Creșterea inflației din Polonia la 5,4% în august a înmulțit așteptările privind o înăsprire a politicii monetare în această țară. Moneda poloneză s-a apreciat în ultimele săptămâni, iar media ei a atins joia trecută un minim de 4,5057 zloți/euro. Luni, cursul a urcat la 4,5134 zloți/euro iar media monedei maghiare s-a apreciat la 347,41 forinți/euro.

Bitcoin a crescut luni până la 52.174 dolari, maxim al ultimelor aproape patru luni iar ether la 3.971 dolari. Evoluția este pusă pe seama faptului că investitorii profesioniști nu se găseau în piață, care era închisă cu ocazia „Zilei Muncii”.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.