LEUL plătește nota de plată pentru guvernarea PSD

Dezvoltarea economică a României, bazată în cea mai mare parte pe consum, își prezintă acum nota de plată.

În numai cinci ședințe ale pieței valutare euro a reușit să atingă trei noi maxime istorice, după o lungă perioadă în care borna fusese stabilită în în august 2014, în plină criză politică, provocată de încercarea de suspendare a președintelui Băsescu.

Scăderea din prezent a leului vine pe atât pe fondul turbulențelor politice, care au culminat cu demisia fostului premier și numirea unuia nou, dar și în condițiile în care balanța comercială și cea de plăți înregistrează deficite tot mai mari, în contextul creșterii galopante a inflației.

În opinia, senatorului liberal Florin Cîțu asistăm, în lipsa unei reforme profunde a sectorului bugetar, dopat de pomeni electorale, la un scenariu asemănător cu ceea ce se petrece acum în Venezuela. În condițiile unei inflații uriașe statul sud-american, posesor al unor importante rezerve de petrol, a decis să inventeze o nouă cripto-monedă numită „petro” sperând astfel să tempereze mișcările populare anti-guvernamentale. Dând, desigur, vina pe străinătate și, poate, pe statul paralel.

Revenind la piața internă, cursul euro a crescut de la fostul maxim la 4,6614 la cel nou de 4,6656 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,661 și 4,669 lei. Transferurile de la ora 14.00 se realizau la 4,667-4,67 lei.

Media dolarului american a crescut de la 3,7984 la 3,8059 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,802 și 3,816 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,175-1,19 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 3,9727 la 3,9621 lei.

În piața monetară nu au existat modificări majore. Indicele ROBOR la trei luni a scăzut de la 1,99 la 1,98% iar cel la șase luni de la 2,23 la 2,22%.

Investitorii de pe marile piețe financiare se arătau prudenți, în condițiile în care joi va avea loc întrunirea conducerii BCE, iar guvernul SUA este paralizat de lipsa unui acord privind bugetul său din următoarea perioadă. Pe de altă parte, Germania ar putea avea un nou guvern abia în martie, după ce conservatorii conduși de Angela Merkel a început negocierile cu social-democrații.

Conform Bloomberg bitcoin era cotat la 11.675 dolari, în ușoară creștere față de vineri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.