Leul poate închide anul cu zero depreciere

Leul ar putea încheia 2024 cu o depreciere minimă, evoluție identică cu cea din ultimii ani care s-a limitat la 1-2%. Cursul de schimb este principalul instrument al băncii centrale în lupta cu inflația, iar în ultimele luni a devenit un factor de stabilitate politică, în condițiile în care tendințele izolaționiste s-au înmulțit în rândul electoratului.

Acum câteva luni, Valentin Lazea, economist șef al BNR, afirma că cursul leu/euro, nu este apreciat „în termeni reali efectivi cu mai mult de 5%”. Declarație confirmată recent de guvernatorul BNR care a spus că „indicele cursului real efectiv al leului după unele date ar putea să arate o anumită supraevaluare, minoră, undeva sub 5%”.

În schimb, analiștii BCR văd leul supraapreciat cu 6-7% și anticipează „o depreciere treptată a leului nominal în timp, cu îmbunătățirea fundamentelor care să ducă moneda către valoarea ei justă”.

Miercurea trecută, cursul euro a scăzut la 4,9684 lei, minimul ultimelor șase luni, dar a închis săptămâna la 4,9732 lei, când cotațiile au urcat de la 4,971 la 4,975 lei.

Presiunea pe leu este pusă pe adâncirea deficitului bugetar și a celui de cont curent, care s-a majorat în primele zece luni la 24,21 de miliarde de euro, în timp ce datoria externă totală a României a crescut în aceeași perioadă la 186,348 miliarde euro.

La deprecierea leului a contribuit și majorarea inflației anuale în noiembrie la 5,1%, față de 4,7% în octombrie, ceea ce confirmă decizia din noiembrie a BNR de a menține dobânda de politică monetară la 6,5%.

Revenirea lichidității la valori mai normale, a stabilizat indicii ROBOR. Vineri, cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni a crescut marginal de la 6,01 la 6,02%.

Chiar dacă BCE a redus cu 25 puncte de bază dobânda pentru facilitatea de depozit la 3%, iar Franța și Germania se confruntă cu instabilitate politică, euro a fluctuat vineri între 1,0453 și 1,0525 și a închis peste Ocean la 1,0502 dolari, în timp ce Bundesbank a prognozat o creștere a PIB-ului Germaniei în 2025 de doar 0,2%. Cursul dolarului a crescut de la 4,6980 lei, la începutul săptămânii trecute, la 4,7413 lei, la sfârșitul ei.

Atenția piețelor este îndreptată către ședința de politică monetară a Fed, care se va desfășura marți și miercuri, și a declarațiilor care vor urma. Analiștii anticipează o scădere a dobânzilor cu 0,25%, după ce inflația anuală din SUA a crescut în noiembrie la 2,7%, mai sus cu 0,3% faţă de octombrie.

Contractarea economiei britanice cu 0,1% în octombrie pentru a doua lună consecutiv, a depreciat lira sterlină față de euro, iar cursul ei a scăzut de la maximul istoric de 6,0336 lei la 5,9954 lei.

Decizia Băncii Naționale a Elveției de a reduce rata de referință de la 1 la 0,5%, cea mai scăzută valoare din noiembrie 2022, a împins cursul francului de la 5,3401 la 5,3047 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut vineri de la 412,7388 lei la 406,8246 lei, evoluție la care a contribuit deprecierea metalului galben de la un maxim de 2.726,90 dolari în ședința precedentă la 2.646,10-2.692,50 dolari/uncie.

Marcările de profit au împins bitcoin spre 94.500 dolari, la scurt timp de la atingerea recordului de 103.900 dolari, dar finalul de săptămână a ridicat prețul la 101.234-102.786 dolari, iar ethereum fluctua între 3.832 și 3.905 dolari.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.