LEUL, protejat!

In perioada analizata, leul a recuperat o parte din pierderile provocate de demisia cabinetului Ponta.

La inceputul intervalului, euro a crescut la 4,4580 lei, maximul ultimelor patru luni. Dupa desemnarea unui nou premier tehnocrat, tensiunile din piaţa valutara s-au temperat, iar la finalul perioadei cursul a scazut la 4,4412 lei.
 
Piaţa valutara s-a deschis in 13 noiembie la 4,4410 lei, tranzactiile realizandu-se intre 4,4370 – 4,4510 lei, cu inchiderea la 4,4430 – 4,4470 lei.
 
Leul ar putea reveni pe depreciere, in functie de modul emotional prin care vor raspunde pietele internationale dupa atentatele sangeroase de la Paris.
 
Pe plan intern, fundamentele economice nu s-au schimbat iar criza politica s-a terminat, avand in vedere ca, conform declaratiilor, noul cabinet va primi aprobarea in Parlament.
 
De altfel, Romania a inregistrat in trimestrul trei cea mai puternica creştere economica din UE comparativ cu trimestrul precedent. Potrivit estimarilor publicate de Eurostat, PIB-ul romanesc a crescut cu 1,4% in timp ce economia zonei euro a crescut in trimestrul al treilea cu 0,3% iar cea a UE cu 0,4%.
 
Cea mai mare creştere a avut-o cursul dolarului american, evolutie determinata de aprecierea acestuia fata de euro. Media a urcat in 10 noiembrie la 4,1494 lei, maximul ultimelor opt luni, cresterea fata de finalul lui octombrie fiind de 12,42 bani. La sfarsitul perioadei, cursul a scazut la 4,1223 lei, intr-o sedinta in care cotatiile au fluctuat intre 4,104 si 4,149 lei.
 
Moneda elvetiana, care a fluctuat pe pietele internationale intre 1,076 si 1,083 franci/euro, a atins un maxim de 4,1343 lei, dar a scazut la finalul perioadei la 4,1153 lei.
 
Perechea euro/dolar a fluctuat intre 1,0692, nou minim al ultimelor sapte luni, si 1,0817 dolari.
 

Atingerea noului minim de catre euro, a fost provocata de declaratiile lui Mario Draghi, presedintele BCE, care considera ca o crestere durabila a economiei din zona euro cat si ajungerea la o inflatie acceptabila raman incerte, in ciuda faptului ca dobanda-cheie se afla la un minim istoric, masura dublata de injectarea lunara in economie a 60 miliarde de euro.

 
Dolarul se afla pe un trend ascendent, odata cu inmultirea pariurilor pe o decizie, din partea Comitetului de politica monetara al Rezervei Federale americane, de majorare a dobanzii la 0,4%, la ultima intalnirea a sa de la jumatatea lui decembrie, dupa sapte ani de relaxare monetara fara precedent. In opinia analistilor de la Credit Suisse, Fed va majora dobanda de politica monetara de patru ori in 2016.
 
Analiza cuprinde perioada 9 – 13 noiembrie
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.