Leul s-a apreciat la sfârșitul săptămânii

Moneda națională a profitat de creșterea ofertei comerciale de valută, companiile urmând să-și achite taxele și impozitele la bugetul de stat.

Dacă alte monede din regiune au încheiat săptămâna pe depreciere, cea națională a avut o evoluție pozitivă iar cursul euro a scăzut de la 4,9769 la 4,9753 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare a coborât la 4,973-4,976 lei.

Analiștii care au participat la CFA Forecast Dinner, eveniment desfășurat marți, nu au anticipat depășirea pragului de 5 lei/euro, cursul fiind un factor de stabilitate într-un super an electoral și care ar urma să fluctueze între 4,95 și 5 lei. Predicțiile sunt în contrast cu datele de la sondajul din decembrie realizat în rândul membrilor CFA România. Atunci, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni (iunie 2024) a fost de 5,0212 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2024) valoarea medie a cursului anticipat este 5,0781 lei/euro.

În cazul indicelui ROBOR la trei luni acesta ar urma să încheie anul la 5,5-6%, evoluție ce va fi influențată de nivelul inflației și cel al dobânzii de politică monetară.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,08%, cea mai mică valoarea începând cu data de 7 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,12%, cel mai mic nivel începând cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni s-a consolidat la 6,13%, valoare apropiată de cea din 22 mai 2022.

Finanțele au redus săptămâna trecută valoarea sumelor împrumutate din piața locală, după ce la precedentele licitații din februarie ambalase puternic motoarele.

La licitația de titluri de stat cu scadența mai 2027, care a avut o valoarea programată de 500 milioane lei, Trezoreria s-a împrumutat cu 443,2 milioane lei la o dobândă anuală de 6,22%, sumă care a fost completată cu 75 milioane lei la licitația suplimentară, de a doua zi. A urmat licitația de joi, când a împrumutat 340 de milioane lei cu scadența februarie 2038 cu o dobândă de 6,57%/an, sumă care a fost completată vineri cu încă 30 milioane lei.

Evoluția pozitivă a burselor de acțiuni din întreaga lume, în urma rezultatelor excepționale anunțate de Nvidia, au stimulat apetitul pentru risc iar euro, care atinsese un minim de 1,0762 dolari, a crescut joi la aproape 1,089 dolari. La sfârșitul săptămânii, chiar dacă indicele Ifo, care măsoară climatul de afaceri din Germania a crescut în februarie, euro s-a tranzacționat între 1,0812 și 1,0840 dolari. În piața locală, media monedei americane a crescut vineri de la 4,5843 la 4,5970 lei.

Lira sterlină s-a apropiat de maximul ultimului an de 1,1778 dolari iar media ei a crescut la 5,8238 lei. În schimb, moneda elvețiană s-a depreciat la aproape 0,955 franc/euro iar cursul a scăzut la 5,2177 lei, minim al ultimelor aproape trei luni.

Metalul galben a fluctuat vineri între 2.015 și 2.042 dolari/uncie, creșterea survenind în partea a doua a zilei. În piața locală, prețul gramului de aur a scăzut la 298,9173 lei.

Creșterea plasamentelor în acțiuni a afectat piața criptomonedelor. La sfârșitul săptămânii, bitcoin se tranzacționa între 50.560 și 51.870 dolari iar ethereum se mișca între 2.900 și 3.047 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.