Leul s-a apreciat intr-o piata agitata

Principalele valute au cunoscut ieri scaderi fata de leu, pe o piata mai agitata decat de obicei, consecinta a factorilor externi, precum politica economica a presedintelui Trump sau alegerile prezidentiale din Franta si parlamentare din Marea Britanie.

Cursul euro a scazut de la 4,5231 la 4,5188 lei. Euro a urcat in cursul diminetii la 4,537 lei, ca reactie la anuntul facut de premierul Theresa May care a anuntat ieri convocarea pe 8 iunie a alegerilor parlamentare anticipate, ca o reactie la impotrivirea pe care o cunoaste in Parlament in privinta Brexit.

D-na May a afirmat ca „am ajuns la concluzia ca singura modalitate de garantare a certitudinii şi siguranţei pentru anii care urmeaza este organizarea acestor alegeri”.

Treptat leul a preluat evolutia pozitiva aparuta pe marile piete si a inceput sa se aprecieze, atingand un minim de 4,517 lei.

Tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,516 – 4,519 lei.

Leul a reusit sa ignore, in ultimele saptamani conjunctura globala nefavorabila profitand de cererea mare de titluri de stat romanesti, care ofera randamente mult mai ridicate decat cele din zona euro sau SUA.

Cursul dolarului american a scazut de la 4,2576 la 4,2404 lei, deprecierea mai mare fiind rezultatul politicilor economice ale administratiei americane, care solicita Rezervei Federale sa nu majoreze dobanda pentru a nu permite aprecierea bancnotei verzi. Cotatiile din piata valutara fluctuau intre 4,229 si 4,261 lei.

Moneda elvetiana se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,068 si 1,07 franci/euro, astfel ca media ei a coborat de la 4,2377 la 4,2281 lei.

Monedele din regiune se depreciau fata de euro, cea poloneza la 4,229 – 4,249 zloti iar cea maghiara la 312,3 – 313,8 forinti.

Perechea euro/dolar se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,0638 si 1,0684 dolari, in usoara crestere fata de luni.

Punctul central al saptamanii il reprezinta primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta. In opinia analistilor intrarea in turul al doilea a candidatilor de extrema dreapta si stanga, Marine Le Pen, respectiv Jean-Luc Mélenchon, ar avea ca efect scaderea rapida a euro la paritatea cu dolarul.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.