LEUL stagnează la 4,87 lei

Marți, piața monetar-valutară a funcționat în aceeași parametrii care s-au conturat în prima ședință din ianuarie – stabilitate a leului și scădere a indicilor ROBOR.

Cu o rezervă valutară de peste 37 miliarde euro, care se va majora în momentul în care vor începe să intre fondurile de la Uniunea Europeană, BNR stă liniștită iar cei care vor să speculeze leul sunt foarte circumspecți.

Aceasta se reflectă în evoluția cursului euro care se mișcă foarte lent, în jos sau în sus. Marți, acesta a urcat de la 4,8709 la 4,8715 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,869-4,876 lei.

Euro fluctua marți în culoarul 1,2139-1,2179 dolari, ceea ce a permis creșterea cursului dolarului de la 4,0044 la 4,0088 lei.

Conform unor analiști, moneda americană va continua să se aprecieze în următoarele săptămâni. El va profita de instalarea noului președinte al SUA, Joe Biden, ce va putea declanșa un plan economic de relansare mai puternic, având alături un Congres dominat de democrați. 

Moneda elvețiană fluctua în culoarul 1,081-1,083 franci/euro iar cursul a urcat de la 4,4964 la 4,5038 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,4061 la 5,4451 lei.

Creșterea unciei pe piețele specializate la 1.850-1.863 dolari a provocat aprecierea prețului gramului de aur de la 238,1807 la 239,7645 lei.

Lichiditatea ridicată din piața monetară, care nu mai este sterilizată de banca centrală de aproape un an, a determinat scăderea indicilor ROBOR de la începutul acestui an.

Marții, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 1,79 la 1,77%, cea mai scăzută valoare începând cu 11 octombrie 2017, după ce la sfârșitul lui 2020 indicele se situa la 2,03%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 1,95 la 1,94%, valoare care nu mai fost atinsă din 12 octombrie 2017, iar cel la 12 luni a revenit de la 2 la 1,99%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5325 la 4,5228 zloți/euro iar cea maghiară a stagnat la 360,6 forinți/euro.

Vinerea trecută, bitcoin a atins, pe platforma integratoare WorldCoinIndex, un record de 41.981,75 dolari. Marcările de profit au provocat luni scăderea prețului până aproape de 30.000 dolari, pentru ca marți cotațiile să fluctueze între 33.740 și 36.585 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.