Este un articol critic si autocritic scris de Liviu Apostoiu, vicepresedintele CNS Cartel ALFA, publicat in revista ALFA PRESS din aprilie 2013, editata de Confederatia Nationala Sindicala Cartel ALFA.
Ne-am hranit cu iluzii asa cum ne sta noua bine. Nu invatam, nu ne intra odata in cap ca la noi nu exista respect pentru cei ce aleg, nu exista „am promis va trebuie sa fac”; primul gest pe care il fac toti cei ce ajung la putere este sa isi securizeze pozitia, nu sa se uite in ochii alegatorilor. Parca am fi niste gandaci sub lupa lor stramba si opaca. Noi le spunem ca vrem sa muncim si sa traim decent, ei mai pregatesc niste taxe; noi strigam ca se fura din ce a mai ramas al statului, ei spun ca stiu si scot totul la vanzare pe nimic. Noi le demonstram ca nu costa revizuirea legislatiei muncii, ei uita ca se frecau de noi in piata Constitutiei cand „anteriorii” votau in Parlament impotriva celor care astazi sunt din nou ignorati.
In numele unor doctrine politice, unii sau altii, din cand in cand unii si altii impreuna, vin sa faca experiente cu privatizarile, cu sanatatea, cu pensiile, cu taxele, cu autostrazile; cei dinainte au furat fara jena in timp ce taiau salarii, pensii si strambau legislatia pentru a servi lucratorii din Romania aproape gratis la masa celor interesati. Marea schimbare nu este si in folosul celor care au produs acest lucru pentru ca la noi nu exista decat o singura doctrina: investesc in politica pentru a scoate profit.
Toti stim ca legislatia muncii a fost amputata, nu mai avem contract colectiv la nivel national, iar la nivel sectorial aproape nu se mai poate negocia. A ramas pe umerii sindicatelor din baza sa faca acest lucru, dar ce facem cu sutele de mii de salariati care nu se pot organiza in sindicate pentru ca legea nu le permite? De ce acum se arunca raspunderea miilor de oameni ce raman pe drumuri in spatele sindicatelor? De ce nu a urmarit statul ce fac acele companii care cumpara pentru a vinde la fier vechi industria noastra, de ce nu ii protejeaza pe cetatenii sai acest stat care a devenit o curea de transmisie a FMI? Fiecare dintre noi isi poate da raspunsul care ii convine. Sa nu uitam totusi sa ne includem si pe noi in acest raspuns.
Nu numai ca suntem parte a raspunsului dar trebuie sa constientizam faptul ca putem fi chiar raspunsul problemelor. Sunt sindicalisti politicieni si politicieni sindicalisti, sunt sindicalisti patroni si patroni sindicalisti dupa cum bate vantul. Ambiguitatea si apele tulburi nu sunt in interesul celor care mai cred ca Sindicatul este singura organizatie capabila sa ii apere pe lucratori. Problema este cum ne aparam de noi insine. Este dezbaterea noastra si trebuie sa o purtam fara istericale si amenintari dar cu demnitate si raspundere. Nu este totul pierdut, putem si trebuie sa ne reorganizam. Daca vrem sa facem ceva atunci trebuie sa aratam ca existam.
Sa revenim la cei care se afla astazi in Guvern, Parlament, Presedintie. Unii sunt noi, altii vechi, altii ne bantuie de prea multa vreme; ei stiu mereu sa ne implice in luptele lor pana la epuizare si apoi sa ne abandoneze. Toata lumea a strigat bucuroasa Habemus papam (Avem Papa) cand noul Papa a fost ales la Vatican, noi am strigat cu aproape 1 an in urma Habemus Guvern. Ei si? Problemele au ramas aceleasi, doar „gestionarii” au fost schimbati. Experientele continua, oamenii raman in continuare pe drumuri, fierul vechi este la mare pret, salariul minim necesita ajutor social, dialogul social nu este pentru noi, Shengen mai la iarna, carne de cal pe post de vaca, lapte cu ciuperci, curcan cu antibiotic, legume si fructe imbibate cu pesticide si foarte multe institutii ale statului toxice. Suntem furati la salarii, la pensii, piata neagra sau gri se intinde ca o pecingine peste salariatii din sectorul privat, sectorul de stat sta sub amenintarea reducerii locurilor de munca iar noi ne invartim dupa cires.
Daca lucrurile ar fi normale si dialogul social respectat, problemele majore ale unei tranzitii fara sfarsit ar putea avea si solutii, sau eventual ar crea speranta pe care astazi au pierdut-o mare parte a romanilor. Trebuie sa recastigam increderea sindicalistilor, trebuie sa invatam cum pot fi implicati si ceilalti salariati, pensionari, cetateni in general in sustinerea actiunilor noastre. Este greu sa aplicam solutiile altora, trebuie sa ne gasim propriul drum, fara oportunisti, fara „galbeni” (N.B.: sindicate „galbene” = sindicate aservite angajatorului), fara comandanti supremi, dar cu mai multa implicare si responsabilitate.
Ma tot uit in zare sa vad locurile de munca promise, sa vad cum dau romanii buzna inapoi in tara, sa vad cum creste salariul minim astfel incat sa dispara ajutoarele sociale, sa vad legi corecte si corect aplicate, sa ne respectam valorile, sa traim mai linistiti. Cel mai grav este ca a disparut nu numai luminita, dar chiar si tunelul.
Din pacate multe sindicate sunt astazi dupa chipul si asemanarea societatii in care traim, cu lupte interne, orgolii nemarginite, implicari politice, trairi extreme, lideri atotstiutori. Imi doresc sa vina ziua in care sa putem spune Habemus Sindicat (Avem Sindicat), ziua in care sa fim respectati pentru munca noastra, munca celor care fac o singura politica: politica sindicala.
Cu respect, multumiri si salutari deosebite pentru cei care mai cred si sustin neconditionat miscarea sindicala!
