Luna septembrie a redeschis apetitul românilor pentru schimbarea jobului

Aproape un milion de aplicări au fost înregistrate în ultima lună, cu 10% mai mult decât în luna precedentă. Doar 13,7% dintre aplicări mai merg către joburile remote

Tot mai mulți români sunt interesați de joburile disponibile pe piața muncii, după o primă jumătate de an în care angajatorii au întâmpinat dificultăți reale în a ocupa pozițiile libere din companii.

Ultima lună a adus o creștere importantă a dinamicii aplicărilor, atenția candidaților fiind îndreptată aproape exclusiv către locurile de muncă din România. Aproximativ un milion de aplicări au fost înregistrate în această perioadă, iar luna septembrie anunță noi creșteri din acest punct de vedere, în condițiile în care primele 7 zile ale lunii au adus 200.000 de aplicări noi.

„La finalul primului semestru, spuneam că 2022 a fost anul în care, procentual, creșterea numărului de joburi noi a depășit evoluția aplicărilor. Acum, însă, vedem că ambii indicatori punctează evoluții similare. Fie că au înțeles că e un moment bun să te angajezi, fie că sunt nevoiți să-și schimbe jobul, românii sunt tot mai activi și foarte atenți la opțiunile pe care le au în piață. Va fi o toamnă foarte interesantă și ne așteptăm ca, până la finalul anului, să vedem din nou cifre record în materie de aplicări”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

84,6% dintre aplicări au vizat locurile de muncă din România care nu aveau specificația „remote”, 13,7% au fost direcționate exclusiv către joburile ce pot fi făcute de acasă și doar 1,7% pentru străinătate.

„2020 a fost anul în care a scăzut masiv interesul românilor pentru a lucra în afara țării. Deși vedem cifre mai mari decât acum doi ani, în continuare există o reținere în a aplica pentru un job peste hotare. Dacă în 2020 românii nu mai voiau să plece din cauza temerilor generate de pandemie, acum nu mai vor să plece pentru că piața este suficient de ofertantă la nivel local”, adaugă Bogdan Badea.

Germania, Olanda, Franța și Belgia sunt țările în care vor să lucreze cei mai mulți dintre români.

Cele mai căutate joburi în ultima lună au fost cele din retail, call center/BPO, servicii, IT/telecom și financiar/bancar. După cum era de așteptat odată cu finalul perioadei de vacanțe, turismul coboară în clasamentul celor mai atrăgătoare domenii pentru candidați. Transporturile, industria alimentară și construcțiile sunt alte trei sectoare care, împreună, au adunat peste 220.000 de aplicări.

În ceea ce privește aplicările pentru locurile de muncă remote, cele mai multe au mers către call centere, angajatorii din IT/telecom, publicitate/marketing/PR și media/internet. De altfel, acestea sunt și domeniile care au păstrat cea mai mare deschidere pentru munca de acasă.

Peste 400.000 de aplicări au venit din partea candidaților cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, aproximativ 330.000 de la cei aflați la început de carieră (18-24 de ani) și puțin peste 200.000 din categoria de vârstă 36-45 de ani. Candidații foarte tineri (cu vârsta mai mică de 18 ani) și cei care au mai mult de 45 de ani rămân segmentele cel mai puțin active, cu 120.000 de aplicări împreună.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Photo by Claudio Schwarz on Unsplash

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.