Măsuri dure pentru restanțierii de la Modern Calor

Având în vedere noile modificări legislative, respectiv prevederile Legii nr. 196/2020, conform cărora punerea în executare silită a unei facturi de energie termică este condiționată de înscrierea acesteia în Registrul național de publicitate mobiliară, clienții care nu plătesc facturile la timp vor suporta plata acestor cheltuieli de înscriere, de minim 120 de lei/factură.

De precizat că factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu conform Legii 225/2016.

De exemplu, dacă un client acumulează un număr de șase facturi restante, pe lângă soldul total, care cuprinde valoarea însumată a acestora, va fi nevoit să plătească penalități legale de 0,02%/zi, la care se adaugă:

– taxe de încuviințare a executării, în valoare de 120 lei (20 de lei x 6 facturi restante);

– taxa de înscriere în Registrul național de publicitate mobiliară, în valoare de 720 lei (120 lei x 6 facturi restante)

– 15-20 lei cheltuieli pentru trimiterea înștiințării de plată;

– 40-60 lei avans cheltuieli de executare și onorariu inițial pentru executorul judecătoresc;

– 10% din valoarea cumulată a facturilor date spre executare reprezentând onorariul final pentru executorul judecătoresc. Valoarea onorariilor executorilor este cuprinsă  între 200 și 400 lei, în funcție de executor.

Drept urmare, de la valoarea de 120 de lei pentru un număr de 6 facturi, putem ajunge la valori de peste 1000 lei. În plus, instituirea de popriri pe conturi și venituri de către executorul judecătoresc este, în sine, o situație extrem de neplăcută, care poate fi evitată doar prin plata facturilor la timp prin următoarele modalități: 

– la casieriile din str. Vârnav nr.9, program: Luni-Joi între orele: 10.00-17.00, Vineri între orele: 10.00-14.00, telefon informații: 0331.401.962.

– la casieria din incinta Direcției taxe și impozite, program: Luni-Joi între orele: 08.30-16.30, Vineri între orele 08.30-13.30)

– la casieria din incinta Mall, etajul 2, program: Luni-Joi între orele: 10.00-17.00, Vineri între orele: 10.00-14.00)

– în teren la casierii încasatori 

– prin virament bancar în conturile:

– RO20 BTRL 0070 14G2 S285 87XX – Banca Transilvania, Sucursala Botoșani 

– RO65 BRDE 070S A271 7380 0700 – BRD, Sucursala Botoșani 

– RO09 RNCB 0041 1212 9910 0005 – BCR, Sucursala Botoșani

Precizăm că înștiințările de plată, pe care S.C. Modern Calor S.A. le trimite anterior transmiterii facturilor la executor, reprezintă din partea societății un demers preventiv de informare, acestea nepresupunând vreun cost suplimentar pentru client.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.