Masuri pe care trebuie sa le ia firma in 2017. Atentie la TVA!

TVA se reduce din 2017. Ce masuri trebuie luate ca firma sa fie pregatita?

Cota standard de taxa pe valoare adaugata (TVA) va scadea, din 1 ianuarie 2017, de la 20%, asa cum este de la inceputul anului in curs, la 19%, an baza prevederilor din Codul fiscal.

De altfel, noua micsorare a cotei generale de TVA va avea un impact direct atat asupra consumatorilor, cat si asupra agentilor economici, acestia din urma fiind practic obligati sa isi actualizeze softurile caselor de marcat si documentele de natura comerciala, dar si sa acorde o atentie sporita tranzactiilor aflate an curs de desfasurare la momentul reducerii taxei.

Cota standard de TVA este reglementata de Codul fiscal, cel care stabileste, la art. 291, ca nivelul acesteia este de:

– 20%, pe parcursul anului 2016;
– 19%, incepand cu data de 1 ianuarie 2017.

Prin urmare, din prima zi a anului viitor, cota generala de TVA va suferi o noua micsorare, an conditiile in care, pana la finele anului 2015, nivelul acesteia a fost de 24%.

De altfel, diminuarea cotei de TVA va avea un impact semnificativ atat asupra consumatorilor, cei care, cel putin teoretic, vor fi beneficiarii finali ai noii masuri, cat si asupra asupra agentilor economici.

Masurile pe care trebuie sa le ia firmele pana la finele anului

In contextul in care pana la intrarea in vigoare a noii cote de 19% mai sunt doar doua luni, iar la trecerea an noul an casele de marcat si programele informatice vor trebui sa fie pregatite pentru a emite bonuri fiscale/ facturi fiscale cu noua cota de TVA, agentii economici trebuie sa preintampine modificarea TVA si sa ia masurile necesare inca de la finalul anului an curs.

Mai departe, din punct de vedere juridic, firmele trebuie sa acorde o atentie sporita acelor operatiuni/ tranzactii aflate in curs de derulare la finalul anului 2016/ inceputul lui 2017, astfel incat sa stabileasca in mod optim cota de TVA aplicabila fiecarei operatiuni in parte.

– Bunurile livrate in baza unui contract de consignatie cand se considera ca livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clientilor sai;
– bunurile transmise in vederea testarii sau a verificarii conformitatii cand se considera ca livrarea bunurilor are loc la data acceptarii bunurilor de catre beneficiar;
– stocurile la dispozitia clientului cand se considera ca livrarea bunurilor are loc la data la care clientul retrage bunurile din stoc in vederea utilizarii, in principal pentru activitatea de productie;
– livrarile de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile cand data livrarii din punct de vedere al TVA este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar, cu exceptia contractelor cu plata in rate, pentru care predarea bunului se face la final;
– prestarile de servicii care determina decontari sau plati succesive, cum sunt serviciile de constructii-montaj, consultanta, cercetare, expertiza si alte servicii similare care sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situatii de lucrari, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza carora se stabilesc serviciile efectuate sau, dupa caz, in functie de prevederile contractuale, la data acceptarii acestora de catre beneficiari;
– livrarile de bunuri si prestarile de servicii care se efectueaza continuu, altele decat cele prevazute la punctul precedent, cum sunt: livrarile de gaze naturale, de apa, serviciile de telefonie, livrarile de energie electrica si altele asemenea pentru care se considera ca livrarea/prestarea este efectuata la datele specificate in contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, fara ca perioada de decontare sa depaseasca un an;
– operatiunile de inchiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu plata pe o anumita perioada a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct si superficia, asupra unui bun imobil pentru care serviciul se considera efectuat la fiecare data specificata in contract pentru efectuarea platii.

In acelasi timp, atunci cand factura se emite inainte de livrarea de bunuri/ prestarea de servicii, sau atunci cand se emite o factura de avans, cota aplicabila este cea de la data emiterii facturii. Totusi, in cazul in care cota de TVA se modifica si la data faptului generator este o noua cota de TVA, facturile de avans sau facturile emise anterior trebuie stornate cu cota veche de TVA si refacturate cu noua cota de TVA.

Exemple practice

Facturile pentru utilitati care se factureaza in decembrie 2016 in avans pentru ianuarie 2017 cu cota de 20% si au ca data scadenta o data din 2016 nu vor fi regularizate in 2017 cu noua cota de TVA;
– facturile de chirii emise an 2016 in avans pentru 2017 vor fi emise cu TVA 20% si, in functie de prevederile contractuale cu privire la data platii, vor putea exista urmatoarele trei situatii:

– daca data prevazuta an contract pentru plata chiriei este in anul 2016, factura ramane cu TVA 20%, chiar daca este aferenta anului 2017;
– daca data prevazuta in contract pentru plata chiriei este in anul 2017, atunci la inceputul anului 2017 aceste facturi trebuie stornate si refacturate cu TVA 19%;
– daca data platii este exprimata in ”numar de zile de la data emiterii facturii”, atunci trebuie calculata data exacta a scadentei si daca aceasta este in 2016, factura va ramane cu 20%; daca este o data din anul 2017, acesta se va storna si refactura cu 19%.

De retinut! Ca regula generala, toate facturile emise in 2016 sunt cu TVA 20%. Totusi, in functie de situatie, unele facturi emise in 2016 vor putea fi stornate si refacute, an 2017, cu TVA de 19%, asa cum am aratat in exemplele de mai sus.

1. Achizitia intracomunitara a unui echipament in suma de 80.000 euro

In data de 20 decembrie 2016 se plateste avans 50.000 euro, la un curs de 4,5 lei. TVA-ul aferent este 50.000 x 4,5 x 20% = 45.000 de lei.

In data de 15 ianuarie 2017 se factureaza diferenta de 30.000 euro, la un curs de 4,6 lei. TVA-ul aferent este 30.000 x 4,6 x 19% = 26.220 de lei.

2. Vanzarea in tara a unui echipament in suma de 80.000 euro

In data de 20 decembrie 2016 se incaseaza avans 50.000 euro. la un curs de 4,5 lei. TVA-ul aferent este 50.000 x 4,5 x 20% = 45.000 de lei.

An data de 15 ianuarie 2017 se factureaza diferenta de 30.000 euro. Se storneaza avansul ancasat si TVA-ul aferent.

Noua baza de impozitare va fi: 50.000 x 4,5 + 30.000 x 4,6 = 363.000 de lei. TVA-ul aferent va fi 363.000 x 19% = 68.970 de lei.

3. Receptie lucrari

O firma de constructii antocmeste deviz pentru lucrarile din decembrie, an suma de 50.000 euro. Clientul accepta devizul in ianuarie. Astfel, firma de constructii va emite factura cu TVA de 19%.

4. Abonamente

O firma de soft vinde in luna decembrie 2016 un abonament pe un an. Factura va trebui intocmita cu TVA de 20%.
In alta ordine de idei, pentru a se conforma din punct de vedere operational noilor prevederi aplicabile din 2017, comerciantii trebuie sa demareze actiunile necesare pentru actualizarea programelor informatice, a programelor de contabilitate si a softurilor caselor de marcat fiscale.

In plus, vor trebui actualizate corespunzator preturile de afisare, fie ele din magazine, contracte ori materiale promotionale, precum si informatiile de pe site-urile proprii.

Riscurile in caz de neconformare

Un alt aspect important de care trebuie sa tina cont agentii economici este legat de riscurile la care acestia se vor expune in situatia in care nu vor fi in legalitate la 1 ianuarie 2017.

Astfel, in cazul in care cota de TVA va fi calculata si declarata in mod eronat, agentii economici vor risca sanctiuni din partea autoritatilor.

Spre exemplu, emiterea de bonuri fiscale care nu contin cota corecta de TVA reprezinta contraventie si poate fi sanctionata cu amenzi cuprinse intre 2.000 si 4.000 de lei (art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2014). Mai este si:

– riscul aparitiei unor litigii cu partenerii de afaceri, atat timp cat facturile sunt emise incorect;
– posibilitatea de nedeductibilitate fiscala in cazul neconformarii cu legislatia modificata si dispozitiile tranzitorii;
– riscul pierderii de clienti in cazul in care listele de preturi nu vor fi actualizate in timp util.

avocat Marius Coltuc

 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.