Home Economie Maximul inflației din ultimii 21 de ani va crește ratele la credite

Maximul inflației din ultimii 21 de ani va crește ratele la credite

Creșterea inflației lunare în noiembrie cu 1,25%, ceea ce a făcut ca prețurile de consum să urce față de perioada similară a anului trecut 16,76%, cel mai ridicat nivel din martie 2003, de la 15,32% în octombrie, nu a avut efecte asupra pieței monetare, unde nivelul indicilor ROBOR au continuat să scadă, atingând noi minime ale ultimelor aproape cinci luni.

Atrage atenția ritmul ridicat în care au crescut prețurile la bunuri alimentare de la 20,6% în octombrie la 21,6% în noiembrie, cel mai ridicat nivel din februarie 2002.

Posibilitatea ca inflația să urce luna aceasta la 17%, depășind astfel prognoza de 16,3% nivel amintit în ultimul Raport asupra inflației al BNR, ar putea ca banca centrală în poziția de a fi nevoită să opereze la următoarea sa ședință de politică monetară, care se va desfășura în 10 ianuarie, o majorare a dobânzii cheie cu 25 sau 50 puncte de bază, la 7% iar dobânda pentru facilitatea de creditare ar urca la 8%.

O astfel de măsură va pune o și mai mare presiune asupra celor care au contractat credite prin creșterea ratelor, în ciuda actualei evoluții descendente a indicilor ROBOR.

Dobânzile interbancare au intrat pe o pantă descendentă la începutul lunii trecute, după decizia Consiliului Concurenței de a efectua un control la cele 10 bănci comerciale ale căror cotații fac parte din „coșul” folosit de BNR pentru a calcula zilnic indicii.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut marțea aceasta de la 7,66 la 7,64%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 7,88 la 7,87%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 8,13 la 8,12%.

Cursul euro a crescut de la 4,9286 la 4,9314 lei, în ciuda faptului că transferurile se efectuau într-un culoar îngust, 4,929-4,932 lei.

Posibilitatea ca euro să atingă anul viitor pragul de 5 lei devine o certitudine, în condițiile în care deficitul de cont curent al României crește constant așa cum o arată adâncirea balanței comerciale cu bunuri la nivelul record de 3,4 miliarde euro în octombrie. Evoluția din primele 10 luni ale lui 2022 a majorat diferențialul dintre exporturile locale, în valoare de 76,8 miliarde miliarde euro, față de importuri, care au urcat la 105,2 miliarde euro.

Perechea euro/dolar avea o evoluție stabilă în ziua în care a început ședința de politică monetară a Rezervei Federale, care se va încheia miercuri. Euro fluctua între 1,0528 și 1,0560 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,6664 la 4,6821 lei.

Cursul francului elvețian a coborât la 4,9961 lei iar cel al lirei sterline a crescut la 5,7496 lei.

Metalul galben creștea la 1.778-1.795 dolari/uncie iar prețul gramului de aur a urcat la 268,8660 lei.

Bitcoin creștea marți la 17.098-17.493 dolari iar ether urca la 1.257-1.297 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version