„MICA ÎNCHIDERE” a limitat aprecierea leului

Leul a câștigat în prima ședință din noiembrie un ban în fața euro, media fiind stabilită la 4,8643 lei, ca o consecință a deciziilor luate de agențiile Moody´s și Fitch de a păstra ratingurile României.

Fluctuațiile cursului din următoarele ședințe au fost minore, cel de vineri fiind calculat la 4,8668 lei, când transferurile au fost efectuate în culoarul 4,863-4,873 lei.

Capacitatea de apreciere a monedei naționale este limitată, investitorii fiind prudenți înainte cu o lună de alegerile parlamente, al căror rezultat este incert, în condițiile în care România a intrat într-o „Mică Închidere”.

În schimb, mediile altor monede din regiune s-au apreciat semnificativ, profitând de reducerea aversiunii față de risc. Cea poloneză s-a întărit de la 4,6330 la 4,5233 zloți/euro iar cea maghiară de la 369,03 la 358,77 forinți/euro.

Creșterea moderată din octombrie a numărului de noi locuri de muncă în Statele Unite dar și prelungirea numărării voturilor la prezidențialele americane, care au adus, la final, victoria lui Joe Biden, au redus plasamentele în dolari.

Euro s-a apreciat rapid de la 1,1624, la începutul perioadei, la 1,1795-1,1891 dolari, la finalul ei, când bursele americane s-au închis la 1,1813 dolari.

La noi, cursul monedei americane a scăzut de la 4,1781 la 4,0994 lei.

Analiștii cred că destinele economiei vor fi controlate de către Rezerva Federală americană, până la investirea celui de-al 46-lea președinte la sfârșitul lunii ianuarie. Ei anticipează că piața va fi inundată cu un nou val de lichidități de către Fed, cu scopul de a sprijini economia SUA.

Moneda elvețiană s-a mișcat în culoarul 1,067-1,072 franci/euro, cu media fluctuând între 4,5417-4,5582 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,5508 lei.

Cursul lirei sterline a crescut miercuri la 5,4071 lei dar a scăzut vineri la 5,3896 lei.

Prețul gramului de aur a crescut săptămâna trecută, în ciuda deprecierii monedei americane, de la 252,9346 la 257,2434 lei. Evoluția s-a datorat majorării cererii de metal galben, investitorii dorind să se protejeze în aceste zile în care nu a fost confirmat câștigătorul prezidențialelor din Statele Unite. Vineri, uncia a urcat pe piețele specializate la 1.938-1.960 dolari, față de 1.880-1.890 dolari la începutul perioadei analizate. Reamintim că gramul de aur a atins un record istoric de 260,8073 lei în 3 august.

În perioada analizată, dobânzile interbancare au avut o evoluție descendentă în condițiile în care cererea de lei s-a redus, atât cea comercială cât și cea „speculativă”.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, stagna vineri la la 2,11%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,16% iar cel la 12 luni la 2,16%.

Bitcoin a crescut la finalul săptămânii la aproape 16.000 dolari, valoare care a fost atinsă ultima dată la sfârșitul lui 2017, după care a coborât pe platformele specializate spre 14.600 dolari.

Analiza cuprinde perioada 2-6 noiembrie.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.