Ministrul Marius Budăi, prezent la Bursa locurilor de muncă Botoșani

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi, a fost prezent, vineri, la Bursa locurilor de muncă organizată la Botoşani.

El le-a vorbit participanţilor la acţiune despre rolul activităţii de mediere între angajaţi şi angajatori.

„Vreau să combin această bursă a locurilor de muncă, să o transform treptat-treptat şi să lipesc de această bursă a locurilor de muncă şi orientarea tinerilor în carieră. Este foarte important să le explicăm tinerilor noştri că dacă ar avea competenţe crescute, indiferent de nivelul de studii, că vorbim de liceal, că vorbim de învăţământ dual sau că vorbim de învăţământ tehnologic şi superior, nivelul competenţelor atrage după sine şi venituri mai mari. Deci angajatorii caută, şi este obligaţia noastră să le punem la dispoziţie, oameni cu competenţe înalte, repet, indiferent de nivelul de studii, şi astfel vor veni şi veniturile ca atare”, a afirmat ministrul Marius Budăi.

Agenția Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani a organizat Bursa Generală a locurilor de Muncă din acest an, vineri 12 mai 2022, începând cu ora 09.00 în incinta Sălii Polivalente „Elisabeta Lipă” din Municipiul Botoșani.

La Bursa locurilor de muncă de la Botoşani au fost invitaţi 120 de agenţi economici, care au oferit 517 locuri de muncă. Din numărul total de locuri de muncă vacante, 497 au fost pentru persoane cu studii medii, iar 20 au fost adresate celor cu studii superioare.

Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe locuri de muncă au fost pentru ingineri care au diverse specializări (inginer sistem IT, inginer proiectant, inginer electric, inginer inginer construcții, inginer mecanic, controlor calitate, inspector SSM/PSI, inspector ITP, administrator baze de date).

Locurile de muncă oferite făceau parte din următoarele domenii de activitate: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, construcții de clădiri, comerț, poștă și curierat, industria construcțiilor metalice, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, industria alimentară, prestări servicii.

Pentru muncitorii necalificați, au fost disponibile 51 locuri de muncă în domenii de activitate, precum, fabricarea articolelor de imbrăcăminte, lucrări de instalații electrice, construcții, prelucrarea și conservarea cărnii.

Obiectivul principal al acestui eveniment l-a constituit creșterea gradului de ocupare pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale, transparente care să permită realizarea unui echilibru între acestea.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.