Mișcările cursului EURO rămân foarte mici

Cursul euro a fluctuat, de la finalul săptămânii trecute, într-un culoar foarte îngust, de 0,1 bani, situat în apropiere pragului de 4,66 lei, evoluție diferită de cea a monedelor din regiune, care au avut o volatilitate mai ridicată.

Media de ieri a fost stabilită la 4,6592 lei, față de 4,6597 lei, acum două zile. Transferurile s-au efectuat între 4,658 și 4,663 lei iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,657-4,66 lei.

Cursul dolarului american a recuperat o parte din pierderile suferite acum două zile, când a scăzut la 3,7463 lei, minim al ultimelor trei săptămâni, iar BNR a stabilit un curs de 3,7635 lei. Cotațiile din piață au fluctuat între 3,724 și 3,767 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,169-1,174 franci/euro, astfel că media a coborât de la 3,9955 la 3,9807 lei, minim al ultimei luni și jumătate.

Piața monetară a devenit apatică în ultimele săptămâni, chiar dacă Finanțele au vândut ieri obligațiuni în valoare de 400 milioane lei, cu scadența la trei ani și o dobândă de 3,88%/an.

Indicele ROBOR la trei și șase luni au stagnat, în a treia ședință consecutivă, la 2,08%, respectiv 2,41%. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni s-au oprit la 2,47%, respectiv la 2,53%.

Monedele din regiune se apreciau la rândul lor față de euro, cea poloneză la 4,201-4,216 zloți iar cea maghiară la 311,6-312,4 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,2369 și 1,2431 dolari, investitorii arătându-se prudenți înainte de declarațiile președintelui BCE, Mario Draghi.

După scăderea de miercuri la 9.939,52 dolari, indicele compozit al bitcoin, calculat de Bloomberg, creștea la 10.064,73 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.