Casele de marcat fiscale cu role de hartie trebuie inlocuite cu case de marcat cu jurnal electronic. Romania este singura tara din Europa care mai utilizeaza case de marcat cu role de hartie.
Firmele din Romania trebuie sa se alinieze si ele la piata europeana din acest punct de vedere. Vor trebui sa isi inlocuiasca vechile case de marcat fiscale cu altele noi, care pot fi conectate la un server central, iar MFP poate urmari tranzactiile si poate combate evaziunea pe TVA.
Ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, a anuntat, miercuri, la Palatul Victoria, ca firmele vor avea la dispozitie un an si jumatate pentru inlocuirea caselor de marcat cu role cu cele cu jurnal electronic. Firmele mari vor trebui sa isi inlocuiasca mai repede casele de marcat, in timp ce IMM-urile vor avea un interval de timp mai generos pentru aceasta schimbare.
Este o initiativa care este inclusa intr-un pachet de masuri menite sa mai reduca din evaziunea fiscala.
Din acelasi pachet fiscal antievaziune face parte si masura care va viza schimbul automat de informatii intre Agentia Nationala de Administrare Fiscala si banci, lunar, pe rulaje si tranzactii.