Home Economie NOI REGULI la LOTERIA BONURILOR FISCALE, votate de deputati

NOI REGULI la LOTERIA BONURILOR FISCALE, votate de deputati

Miercuri, in Camera Deputatilor s-a votat modificarea Ordonantei 10/2015 pentru organizarea loteriei bonurilor fiscale. 183 de deputati si-au dat votul pentru noile reguli, 91 au votat „impotriva” si au fost si 10 „abtineri”.

In principal, modificarea Ordonantei amintite stabileste ca la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un numar de maximum 100 de premii.

Modificarile au fost propuse de ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, care considera ca trebuie ca „sumele castigate de participantii la loterie sa fie mai consistente”.

Noile reguli nu sunt insa pe placul reprezentantilor PNL. Deputatul PNL Andreea Paul, a declarat, de altfel, ca romanii ar avea in fata  o “pacaleala fiscala” in care se foloseste Codul Fiscal ca instrument de imagine.

Cu toata opozitia, regulile noi au fost votate, astfel ca la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un numar de maximum 100 de premii.

Unitatea teritoriala a administratiei fiscale unde a fost depus in original bonul fiscal castigator va elibera titularului bonului o copie pe care este scris ca este conform cu originalul si contine un numar unic de inregistrere atribuit automat printr-o aplicatie informatica la nivel national.

Pentru asigurarea transparentei, o lista privind bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finantei Publice si pe cel al Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala.

Daca in urma centralizarii listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depasirea numarului maxim de premii care se acorda, se va proceda la extragerea aleatorie a unui numar de 100 de bonuri fiscale castigatoare din totalitatea bonurilor fiscale din lista.

In situatiile in care ulterior efectuarii unei extrageri se constata erori de natura tehnica in desfasurare acesteia care nu vizeaza caracterul aleator al acesteia, se va considera ca extragerea a fost efectuata corect, iar premiile se vor acorda castigatorilor in urma extragerii si dupa desfasurarea procedurilor.

Exit mobile version